Orașul Geoagiu este cea mai „tânără” localitate urbană din județul Hunedoara. Ca și multe alte orașe, și Geoagiu are în componență mai multe sate aparținătoare, acestea fiind Aurel Vlaicu, Băcâia, Bozeș, Cigmău, Gelmar, Geoagiu-Băi, Homorod, Memezeu-Văleni, Rengheț și Văleni.

Se colectează deșeurile voluminoase

Orașul are circa 5.000 de locuitori, iar pentru toți aceștia administrația publică locală are câteva mesaje importante din domeniul ecologiei. “Operatorul de salubritate va organiza, pe raza orașului nostru, o acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase în data de 16 septembrie. Acestea sunt deșeuri solide de diferite proveniențe, care nu pot fi ridicate, din cauza dimensiunilor, cu sistemele obișnuite de colectare, fiind vorba despre mobilier, obiecte de uz casnic și sanitar, saltele sau uși și rame de geamuri din lemn, fără sticlă. Punctele de colectare vor fi în Geoagiu la Ferma 1, în Geoagiu-Băi la parcarea hotelurilor Flora și Park, la Gelmar și Aurel Vlaicu lângă terenurile de sport, iar Rengheț, Bozeș și Homorod în curtea căminelor culturale”, a transmis Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu.

Grafic de ridicare a plasticului și hârtiei

De asemenea, administrația publică locală și operatorul din domeniul salubrității au stabilit și datele în care se vor colecta și alte tipuri de deșeuri de pe raza orașului Geoagiu.

“A fost stabilit și graficul de ridicare al deșeurilor din plastic și hârtie pentru ultimul trimestru al anului în curs. Astfel, în zonele Calea Romanilor, Bobâlnei, Prunuluim Morii, Aurel Vlaicu, Gostat și Gelmar deșeurile de hârtie se vor ridica pe 12 octombrie, 9 noiembrie și 7 decembrie, iar plasticul se va pe 26 octombrie, 23 noiembrie și 21 decembrie. La Rengheț și Cigmău colectarea se va face pe 13 octombrie, 10 noiembrie și 8 decembrie la hârtie și 27 octombrie, 24 noiembrie și 22 decembrie la plastic, la Homorod pe 14 octombrie, 11 noiembrie și 9 decembrie, respectiv 28 octombrie, 25 noiembrie și 23 decembrie. 15 octombrie, 12 noiembrie și 10 decembrie la hârtie și 29 octombrie 26 noiembrie și 24 decembrie la plastic sunt datele de colectare pentru zonele Calea Romanilor, Sanatoriu, Independenței, Teilor, Bobâlnei și Geoagiu-Băi, iar pentru Muzicanților, Mărului, Independenței, Progresului, Râului, feredeului, sanatoriu și Bozeș-Băcâia ridicarea este prevăzută pentru 16 octombrie, 13 noiembrie și 11 decembrie, respectiv 30 octombrie, 27 noiembrie și 25 decembrie”, a informat primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.

Toleranță zero față de incendierile necontrolate

Reprezentanții administrației publice locale din Geoagiu reamintesc, și pe această cale, că incendierea deșeurilor este interzisă, în oraș având loc, de curând, un incident neplăcut în acest sens.

“Am fost la spațiul special amenajat pentru deșeuri biodegradabile din Geoagiu, zona Folorât, lângă râul Mureș, pentru a verifica situația după incendiul izbucnit zilele trecute. Incendiul a fost stins rapid, iar situația a revenit la normal și mulțumesc pompierilor, și pe această cale, pentru intervenția promptă pe care au avut-o. Reamintesc acest loc nu este groapă de gunoi! Aici se depozitează exclusiv deșeurile permise, conform indicatoarelor amplasate în zonă. Incendierea deșeurilor este strict interzisă și poate constitui infracțiune, pedepsită inclusiv cu închisoare de la 1 la 5 ani. Pompierii, Garda de Mediu și instituțiile competente tratează cu maximă seriozitate asemenea fapte, iar noi facem toate demersurile necesare pentru identificarea celor responsabili. Avem toleranță zero față de cei care pun în pericol oamenii și mediul”, a transmis primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.

Stații de încărcare pentru autovehiculele electrice

Edilii din Geoagiu mai vin cu o veste bună din domeniul ecologiei, aceasta vizând proprietarii de autovehicule electrice, prietenoase cu mediul.

“Dezvoltarea unui oraș presupune investiții constante și echilibrate în toate domeniile importante pentru comunitate. În acest demers, fiecare oportunitate de finanțare și fiecare program destinat dezvoltării locale trebuie valorificate în beneficiul cetățenilor. Din această lună persoanele care se deplasează în Geoagiu și Geoagiu-Băi cu autovehicule electrice beneficiază de stații de încărcare funcționale, amplasate în mai multe puncte din oraș și din stațiune. Fondurile europene reprezintă o importantă sursă de finanțare pentru dezvoltarea comunității noastre. Prin atragerea și utilizarea responsabilă a acestor fonduri, administrația locală urmărește realizarea unor investiții care contribuie la modernizarea și creșterea calității vieții în Geoagiu. Investițiile în mobilitate electrică fac parte dintr-un proces mai amplu de dezvoltare a orașului și se adaugă proiectelor privind infrastructura de apă și canalizare, modernizarea drumurilor, educația și celelalte domenii prioritare pentru comunitate. Continuăm să construim pentru localitatea noastră, proiect cu proiect, cu responsabilitate și viziune pentru viitor”, a mai precizat Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *