În zona centrală a Brașovului există amenajat un punct de comandă pentru situații de urgență, de unde pot fi coordonate activitățile în cazul unor cataclisme de proporții sau a unor stări de război.
Acesta a rămas în urmă la capitolul tehnologie, astfel că sunt necesare unele investiții. În acest context, Consiliul Județean Brașov a semnat un contract de 264.540,36 lei cu firma Aloton SRL din Brașov în vederea amenajării unei rețele de fibră optică până la amplasamentul „buncărului”, de la rețeaua existentă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, din zona Casei Armatei. Locația acestui centru de comandă nu este, teoretic, publică, intrarea fiind de altfel mascată de ochii „curioșilor”.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar constructorul va trebui să ofere o garanție de 24 de luni pentru lucrarea executată.
În contextul managementului crizelor în România, un punct de comandă pentru situații de urgență (sau centru operativ/mobil) reprezintă baza strategică și logistică de unde autoritățile coordonează integrat forțele de intervenție în cazul unor dezastre, accidente majore sau evenimente cu impact major asupra populației.
Anunțuri gratuite din Maramures


