Foto: UMFST

Clasamentul Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) 2026, publicat astăzi, include pentru prima dată UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în domeniul Human Biological Sciences, în intervalul 401–500 la nivel mondial.

UMFST este singura universitate din România clasificată în acest domeniu în ediția 2026, conform filtrării naționale afișate de clasament.

Shanghai Ranking este cel mai prestigios clasament modial al universităților, evaluând universitățile pe domenii pe baza unor indicatori obiectivi grupați în cinci categorii.

Sunt analizate 57 de domenii și aproximativ 2.000 de universități din circa 100 de țări și regiuni de pe glob.

Într-o postare pe facebook, rectorul UMFST, prof.dr Leonard Azamfirei, a subliniat că domeniul Human Biological Sciences este exact acela în care medicina, biologia, cercetarea fundamentală, bioingineria și tehnologia se intersectează.

Faptul că universitatea apare acum în acest clasament arată că abordarea interdisciplinară începe să producă rezultate măsurabile și vizibile international, a conchis rectorul universității mureșene.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *