CFR Cluj încearcă să reducă drastic cheltuielile după intrarea în
insolvență. Conducerea clubului din Gruia a negociat cu mai mulți fotbaliști
diminuarea contractelor, iar fondul total de salarii ar urma să scadă cu
aproximativ 20-30% 

Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar
RTZ, susține că aproape toți jucătorii au acceptat noile condiții. Situația financiară complicată a CFR-ului a obligat clubul să treacă la
măsuri de austeritate, iar una dintre primele ținte a fost bugetul salarial.
Zăvăleanu spune că negocierile nu au fost identice în cazul tuturor
fotbaliștilor.

S-au negociat cu mai mulţi jucători micşorarea salariilor. În cele mai
multe dintre cazuri s-a găsit înţelegere de la aceştia. E o chestie de
bucătăria internă
”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru FANATIK SUPERLIGA.

Potrivit acestuia, un singur fotbalist ar fi refuzat diminuarea
contractului. Zăvăleanu a precizat însă că acest lucru nu înseamnă automat că
jucătorul respectiv va părăsi Gruia.

Au fost jucători care şi-au negociat mai bine. Din câte ţin minte, un
singur jucător nu a fost de acord cu diminuarea. Nu va pleca neapărat”, a
explicat reprezentantul administratorului judiciar. Acesta a dat asigurări că
nu se pregătește o restructurare masivă a lotului: „N-o să auziţi de concedieri
în masă, pentru că nu va fi cazul
”, a adăugat omul care se ocupă de procesul de insolvență la CFR Cluj.

Andrei Cordea, printre cei afectați de problemele financiare

O situație aparte este cea a lui Andrei Cordea. Zăvăleanu susține că nu a
negociat cu fotbalistul o reducere salarială. Jucătorul ar fi trebuit să încaseze 180.000 de euro, reprezentând prima de
instalare și patru salarii, bani pentru care perspectivele de recuperare la
masa credală sunt reduse.

Cu Cordea n-am discutat. Nu ştiu câţi bani a pierdut, dar le luăm aşa, ce
să facem?”
, a declarat Zăvăleanu.

Ținta conducerii este reducerea consistentă a cheltuielilor lunare și reducerea salariilor totale cu 20-30%. Zăvăleanu susține că CFR continuă să genereze venituri din
transferuri, drepturi TV și sponsorizări și speră ca echipa să ajungă la un
model în care să se poată susține singură.

CFR Cluj a intrat în insolvență pe 20 august 2026, într-un moment în care
datoriile clubului erau uriașe. Reprezentantul administratorului judiciar
avertiza anterior că redresarea ar putea fi un proces de durată, obiectivul
imediat fiind stabilizarea financiară a formației din Gruia.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *