♦ Pentru producătorii care au acces la irigaţii, 2026 poate fi considerat un an relativ bun din punct de vedere al producţiei.
România ar putea să acopere din producţia internă circa 70-80% din necesarul de cartofi însă lipsa spaţiilor moderne de depozitare face ca o parte din producţie să fie vândută imediat după recoltare, la preţuri mici, sau chiar să se degradeze, iar ulterior piaţa să fie alimentată din import.
Investiţiile în depozite cu temperatură controlată, inclusiv în centre regionale de mare capacitate, ar putea prelungi prezenţa cartofului românesc pe rafturile magazinelor până la cinci-şase luni pe an.
„Eu cred că, în principiu, dacă nu 100%, 70-80% din consumul de cartofi am putea acoperi noi producătorii locali, dar trebuie să avem spaţii de depozitare. Altfel, dacă nu sunt ţinuţi în condiţii normale, cartofii se degradează foarte repede“, spune Peter Kiss, proprietar al Solfarm, producător de cartofi din judeţul Covasna. El a fost prezent în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.
Solfarm, cu afaceri de 18 mil. lei în 2025, este o afacere de familie şi cultivă nu doar cartofi, ci şi cereale şi rapiţă. Problema depozitării este una dintre principalele vulnerabilităţi ale producţiei locale de cartofi, crede antreprenorul. Iar asta se vede şi în cifre. Anual, importurile de cartofi trec de 100 mil. euro, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Mulţi fermieri sunt nevoiţi să vândă imediat după recoltare pentru că nu dispun de depozite cu temperatură controlată şi, în acelaşi timp, au nevoie de lichidităţi pentru plata cheltuielilor curente.
Astfel, România ajunge într-o situaţie paradoxală: are producţie locală în perioada de recoltare, dar câteva luni mai târziu trebuie să se orienteze către importuri.
„Foarte mulţi fermieri n-ar vrea să vândă, dar, neavând depozite cu temperatură controlată, sunt nevoiţi să vândă. Ce se poate valorifica imediat se valorifică, restul se degradează. Din octombrie-noiembrie suntem nevoiţi să apelăm la import“, explică producătorul.
În opinia sa, problema nu este specifică doar sectorului cartofului, ci se regăseşte şi în cazul legumelor, fructelor sau cerealelor. Fermierii care nu au infrastructură proprie de depozitare au o putere de negociere mai redusă şi sunt obligaţi să valorifice producţia atunci când oferta este mare.
Lipsa capacităţilor de depozitare înseamnă pentru fermieri şi pierderea unei părţi importante din valoarea adăugată. Producătorul spune că, analizând ultimii ani, preţul cartofului a crescut cu 50% până la 100% între perioada de recoltare şi lunile următoare.
În prezent, la producător, cartofii se vând în jurul valorii de 0,8-1 leu/kg. Fermierii care pot depozita marfa şi o pot aduce pe piaţă în noiembrie, decembrie sau ianuarie au astfel şansa de a obţine un preţ mai bun.
Însă depozitarea vine la rândul său cu costuri importante. „Nu este suficient să ai depozitul. Mai ales acum, când a crescut preţul la curent şi la energie, trebuie să îl şi susţii. Trebuie să ai răbdare două-trei luni, timp în care se adună cheltuielile, dar acestea pot fi recuperate în noiembrie, decembrie, ianuarie.“, a mai spus Peter Kiss.
Pentru fermele mici, o asemenea investiţie este greu de susţinut individual. De aceea, producătorul consideră că România ar avea nevoie de o strategie mai amplă şi de centre regionale de depozitare.
„Dacă vorbim la nivel naţional, ar trebui făcute nişte depozite mari, regionale, de capacitate foarte mare.“
În ultimii ani, fermierii au investit mai mult în irigaţii, iar problema stabilităţii producţiei începe să fie rezolvată în anumite ferme. Următoarea etapă, spune producătorul, trebuie să fie păstrarea calităţii după recoltare.
„Cu producţia cât de cât stăm bine, calitatea şi cantitatea ar fi în regulă, dar ne împiedicăm aici: avem produsul, dar nu putem să menţinem calitatea pe timp îndelungat, adică trei, patru, cinci, chiar şase luni.“
Cartoful recoltat în perioade cu temperaturi ridicate trebuie introdus rapid în spaţii cu temperatură controlată. În lipsa lor, chiar şi un produs de calitate bună poate începe să se degradeze în numai câteva zile.
Această situaţie afectează inclusiv competitivitatea produsului românesc în raport cu cel importat. În anii în care statele vest-europene au producţii bune şi pot livra constant marfă de calitate, retailerii şi consumatorii se pot orienta către cartofii din import, chiar dacă aceştia sunt mai scumpi.
Peter Kiss dă exemplul anului trecut, când cartofii aduşi din Vest au ajuns pe piaţa românească la preţuri chiar cu 40-60% mai mari, dar au fost preferaţi datorită calităţii constante. În acelaşi timp, o parte din cartofii româneşti rămaşi în spaţii improprii de depozitare s-au depreciat şi au fost aruncaţi.
Pentru producătorii care au acces la irigaţii, 2026 poate fi considerat un an relativ bun din punct de vedere al producţiei. Sol Farm şi-a redus suprafaţa cultivată cu cartofi, dar posibilitatea de a iriga îi oferă fermei o stabilitate mai mare în faţa secetei.
La nivel european însă, piaţa s-a schimbat rapid. Dacă în primăvară exista perspectiva unui excedent mare de cartofi, seceta din Europa de Vest şi reducerea suprafeţelor cultivate au dus la scăderea producţiei.
Această evoluţie ar putea schimba piaţa după finalul lunii septembrie, odată cu reducerea disponibilităţii producţiei locale.
Pe lângă condiţiile meteo, fermierii trebuie să gestioneze creşterea costurilor de producţie. Inputurile s-au scumpit puternic în ultimii ani, iar aceste majorări nu se reflectă întotdeauna în preţul produsului agricol.
Ferma Solfarm din Covasna lucrează în prezent cu un retailer către care livrează producţia. Strategia companiei este de a nu vinde întreaga cantitate imediat, chiar dacă piaţa ar permite acest lucru, ci de a asigura continuitatea livrărilor.
„Noi vindem mai puţin, dar avem continuitate totală. Acum, în conjunctura actuală, am putea să vindem într-o lună toată producţia, mai ales după sfârşitul lui septembrie.“
Anunțuri gratuite din Maramures