Stjepan Tomas, antrenorul de la Oțelul Galați, a vorbit după eșecul greu de digerat în fața Universității Cluj, scor 0-3.

Tehnicianul consideră că eliminarea lui Andrei Ciobanu din minutul 74 a fost momentul care le-a „omorât” orice șansă de mai spera la punct sau puncte pe „Cluj Arena”.

Reacția lui Stjepan Tomas după eșecul categoric cu Universitatea Cluj

Tehnicianul gălățenilor a răbufnit la finalul meciului cedat fără drept de apel cu Universitatea Cluj, scor 0-3, în etapa a 9-a din Superligă.

Stjepan Tomas este de părere că eliminarea lui Andrei Ciobanu, venită după două galbene (64, 74), la scorul de 1-0 pentru gazde, a fost momentul în care echipa sa a renunțat să mai spere la obținerea unui rezultat favorabil.

„Din păcate, scorul este dur. Am luat 3 goluri. Am început bine și am stat bine în teren, din punct de vedere defensiv. Nu i-am lăsat să șuteze sau să își creeze ocazii, dar am luat gol din corner.

În repriza secundă am avut câteva șanse și am avut dorința de a marca. Apoi, cartonașul roșu ne-a omorât complet! Primul cartonaș galben a fost ușor acordat, dar asta este, mergem înainte.

Ne focusăm acum pe meciul cu Corvinul. Ne-au lipsit Patrick și Miguel Silva, doi jucători importanți”, a declarat Stjepan Tomas, la DigiSport.

Vrea altă abordare în meciurile din deplasare. „Sper să se schimbe”

Antrenorul Oțelului speră ca elevii săi să joace de o cu totul altă manieră și pe terenuri străine, la fel cum o fac și acasă, acolo unde prestațiile sunt în general bune, iar rezultatele sunt pe măsură.

„Câțiva jucători au plecat, dar am primit și întăriri. Trebuie să îi integrăm pe toți și să încercăm să câștigăm cu Corvinul.

Vreau ca echipa mea să joace mai bine în deplasare, pentru că acasă evoluăm mult mai bine. Sper să se schimbe asta în viitor”, a mai declarat Stjepan Tomas, la flash-interviu.

Au jucat echipele

U CLUJ (4-1-2-3): Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Codrea, Chipciu (cpt.) – Bic – Nistor, Drammeh – Macalou, Lukic, O. Mendy

Rezerve: Michael, Denis Moldovan – Chinteș, Poulolo, Capradossi, Techereș, G. Simion, Pedro Pinho, Adams, Gheorghiță, Ștefănescu, Aliev

OȚELUL (4-3-3): Dur-Bozoancă – H. Sylla, Christopoulos, P. Iacob (cpt.), Zhelev – Pedro Nuno, Lungu, Ciobanu – M. Frunză, Correia, Andrezinho

Rezerve: M. Contra – D. E. Neicu, Zator, Rafael De Sousa, Joao Paulino, Bălănică, Bordun, Aftene, D. C. Neicu

 

 

 

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *