Sibianul care a făcut ravagii cu un Ferrari pe strada Octavian Goga din Sibiu, unde a lovit alte patru mașini parcate, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști.
Reamintim faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04:00, un sibian în vârstă de 50 de ani a provocat un accident rutier pe strada Octavian Goga din Sibiu.
Bărbatul, aflat la volanul unui Ferrari, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit patru autoturisme parcate. În urma impactului, a fost avariată și o țeavă de gaz.
Șoferul a fost rănit în accident, suferind un traumatism facial, și a fost transportat la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale. Ulterior, în urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că acesta avea 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma recoltării mostrelor biologice, analizele de laborator au indicat o alcoolemie de 2,18 g/l alcool pur în sânge la prima probă și de 2,01 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă.
În urma cercetărilor, sibianul a fost reținut de polițiști.
▶ Vezi pagina acestui video: Intervenția echipajelor la locul accidentului de pe strada Octavian Goga din Sibiu


