Universitatea Cluj a obținut o victorie clară, fără drept de apel, scor 3-0, luni seara, 14 septembrie, în fața Oțelului Galați, într-o partidă care a contat pentru etapa a 9-a a Superligii.

Meciul a început fragmentat și extrem de echilibrat, cele două formații s-au tatonat reciproc, fără a avea vreo ocazie in primele 10 minute ale partidei. 

Prima ocazie notabilă a partidei a aparținut gazdelor și a venit în minutul 18, Dan Nistor a centrat perfect, iar Iulian Cristea a reluat cu capul puțin peste poartă din câțiva metri. În minutul 26, Frunză a dat emoții buturilor lui Lefter cu un șut periculos, dar fără să prindă poarta. Până în acest minut nu am fost niciun șut pe spațiul porții.

Veteranul Ovidiu Bic a deschis scorul

În minutul 31, „U” Cluj a deschis scorul prin Ovidiu Bic, care a înscris cu capul după o centrare a lui Nistor, la primul șut pe spațiul porții al meciului.

Câteva minute mai târziu, Mendy a trimis un șut bun din marginea careului, dar a trecut razant pe lângă poartă (43).

Prima parte s-a încheiat cu „studenții” în avantaj (1-0).

Lucrurile s-au complicat pentru Oțelul, care s-a văzut în inferioritate numerică în minutul 74, după ce Andrei Ciobanu a văzut al doilea galben și implicit pe cel roșu pentru un fault în afara careului asupra lui Gheorghiță. Jucătorul gălățenilor luase primul galben în minutul 64.

Golazzo marca Mendy

Cu zece minute înainte de finalul timpului regulamentar, trupa lui Bergodi a înscris pentru 2-0, grație unui eurogol reușit de Mendy (80), acesta trimițând un șut bine plasat din afara careului direct sub transversală.

„Centralul” Szabolcs Kovacs a cerut cerut verificare VAR pentru un posibil penalty pentru un fault în careu și a acordat lovitură de pedeapsă.

Atacantul Alibek Aliev și-a asumat responsabilitatea și a ratat, șutând slab, iar portarul Dur-Bozoancă a ghicit colțul. Brigada de arbitri din camera VAR a decis repetarea penalty-ului pentru că jucătorii oaspeților au intrat în careu. Același Aliev a executat, iar de această dată a înscris pentru 3-0 de la punctul cu var. 

Clujenii au încheiat meciul și au obținut o victorie clară, fără drept de apel, iar în urma acestui rezultat au acumulat 12 puncte și au urcat pe locul 7 în clasament.

Echipele de start:

Universitatea Cluj: Lefter – Mikanovic (Capradossi, min 84), I. Cristea, Codrea, Chipciu (cpt.) – Bic – Nistor (Gheorghiță, min 73), Drammeh (Pinho, min 62) – Macalou (Ștefănescu, min 62), Lukic (Aliev, min 73), O. Mendy
Rezerve: Michael, Denis Moldovan – Chinteș, Poulolo, Capradossi, Techereș, G. Simion, Pedro Pinho, Adams, Gheorghiță, Ștefănescu, Aliev
Absent: Stanojev (accidentat)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Otelul Galați: Dur-Bozoancă – H. Sylla, Christopoulos, P. Iacob (cpt.), Zhelev – Pedro Nuno, Lungu, Ciobanu – M. Frunză, Ze Turbo, Andrezinho
Rezerve: M. Contra – D. E. Neicu, Zator, Rafael De Sousa, Joao Paulino, Bălănică, Bordun, AFtene, D. C. Neicu
Absenți: Patrick (suspendat), Ne Lopes, Kazu (accidentați)
Antrenor: Stjepan Tomas

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Satu Mare) // Asistenți: Ionuț Neacsu (București), Cosmin Bojan (Mureș)
Arbitru VAR: Radu Petrescu (București) // Arbitru asistent VAR: Daniel Mitruți (Dolj)

Cartonase galbene: Codrea (58), Pinho (65) // Zhelev (48), Ciobanu (64, 74), Lungu (77)

Cartonașe roșii: Ciobanu (74)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *