Orașul în care s-a inaugurat primul teatru din România a fost vizitat chiar și de Mihai Eminescu din rolul de sufleor al trupei lui Pascaly. Inaugurarea edificiului a avut loc în 1788, clădirea fiind funcțională și astăzi, găzduind tot evenimente artistice.

Primele spectacole din Sibiu au fost atestate documentar incă din secolul al XVI-lea, iar în secolul al XVIII-lea au apărut primele trupe ambulante, care încântau sibienii jucând piese în locuri improvizate. 

Pe la mijlocul aceluiaşi veac, spectacolele se jucau într-o baracă de lemn, în Piaţa Mare, iar apoi într-un spaţiu din apropierea Porţii Cisnădiei, lângă fosta Cazarmă 90.

Dar spectacolele susținute în 1782 de trupa lui Christoph Seipp, o personalitate de talie europeană, au fost cele ce au convins autorităţile oraşului de necesitatea înfiinţării unui teatru permanent.

Primul teatru din România, înființat în 1788, la Sibiu

Istoria coerentă a teatrului de pe teritoriul actual al României începe din anul 1788, când librarul Martin Hochmeister a ridicat un edificiu destinat spectacolelor în Sibiu,

El a transformat Turnul Gros din centura de apărare a oraşului în clădire pentru teatru, clădire ce găzduiește astăzi Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu

Aici au început să se joace Shakespeare şi Molière cu o consecvenţă de invidiat, piese ale iluminiştilor, ale romanticilor germani, toate fiind consemnate în cronicile unui săptămânal teatral.

Citește și: În ce oraș se află cel mai vechi hotel din România, înființat în 1544? O cameră costă începând de la 60 €

Vara anului 1868 a fost momentul în care trupa dramatică a lui Mihai Pascaly, avându-l ca sufleor pe Mihai Eminescu, aflată într-o „excursie de propagandă artistică şi naţională prin Ardeal”, a sosit în Sibiu. A fost prima dată când se juca în limba romană. 

Trupa nu a trebuit să plătească taxe pentru sala, cu condiţia să prezinte unele spectacole gratuite pentru cetăţenii săraci ai oraşului.

Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibu, locul unde s-a înființat teatrul lui Martin Hochmeister, în 1788 – Foto: tribuna.ro (rol ilustrativ)

Presa vremii relata că s-a jucat tot timpul cu casa închisă, la unele reprezentaţii fiind prezente şi oficialităţile oraşului. Numeroşi spectatori au venit în costume naţionale, din satele romaneşti din apropiere.

Clădirea teatrului primeşte, la 1876, o nouă faţadă, care dă clădirii o notă monumentala distinctă.

Vechiul sediu al teatrului este actuala Sală Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu

În această perioadă, spectacolele teatrale cu care publicul sibian era atât de obişnuit s-au ţinut în sala Hotelului “Împăratul Romanilor”.

Sala redecorată în alb, roşu şi auriu este inaugurată la 3 septembrie 1887, cu drama “Faust”.

Citește și: Care este orașul unde se află cea mai veche casă de locuit din România? Are peste 600 de ani și încă e locuită

Teatrul lui Hochmeister a fost afectat de două incendii cu urmări devastatoare.

Cel de-al doilea, din 1949, va forţa autorităţile locale să mute sediul teatrului în incinta fostului cinematograf Apollo, sediu în care funcţionează şi astăzi.

Fostul cinematograf Apollo este, din 1949, sediul actualului Teatru Național „Radu Stanca” din Sibiu – Foto: cultura.sibiu.ro

Stagiunea a fost deschisă în această locație de spectacolul „O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, pus în scenă de Radu Stanca.

Din 1993, în municipiu are loc Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, fiind al treilea ca mărime în Europa, după Festivalurile de la Avignon (Franța) și Edinburgh (Scoția).

În Țara Românească, primul teatru a fost înființat de Domnița Ralu, fiica domnitorului Gheorghe Caradja

Inițiatorul acestei adevărate sărbători a teatrului a fost actorul Constantin Chiriac, cel care, din 2003, este și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Citește și: Cine a fost actorul a cărui fiică este unul dintre cei mai bogați români? Făcuse două facultăți

Nu trebuie omis nici faptul că, În Țara Românească, Domnița Ralu, fiica domnitorului Gheorghe Caradja (1812-1818), a întemeiat prima trupă de teatru profesionist, ce prezenta spectacole în limba greacă.

În acest scop, în 1817, a construit și un local special, „Cișmeaua Roșie”, pe actuala Calea Victoriei din București.

Teatrul Național „Radu Stanca”, la ora actuală – Foto: zilesinopti.ro (rol ilustrativ)

De asemenea, a amenajat un teatru în palatul tatălui său și a sprijinit formarea unei clase de actorie la Școala Domnească.

De asemenea, mai trebuie menționat și Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița (caraș-Severin), ce a fost construit între anii 1814 -1817 în stil baroc vienez, după proiectele arhitectului macedo-român Ion Niuny.

Citește și: Când a apărut prima parolă în istorie? Cine a inventat-o pentru computer? Care era cea mai folosită în România

Interiorul reprezintă o copie fidelă a fostului Burgtheater din Viena, fiind decorat după proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger.

Pentru că Banatul aparținea la aca dată de Imperiul Austriac, teatrul a fost inaugurat în data de 5 octombrie 1817, în prezența familiei imperiale – împăratul Francisc I de Habsburg-Lorena și împărăteasa Carolina-Augusta de Bavaria

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *