Caine. Sursa foto: Wikipedia

Din cuprinsul articolului

Un bărbat de 62 de ani din Brașov a fost reținut după ce câinele său, din rasa Malinois, ar fi atacat un alt bărbat care își plimba animalul de companie în zona de agrement Lacul Noua. Polițiștii au deschis un dosar penal și îl cercetează pe proprietarul câinelui pentru neluarea măsurilor necesare prevenirii unui atac canin asupra unei persoane, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în zona de agrement Lacul Noua din municipiul Brașov. Un bărbat care își plimba animalul de companie a sesizat poliția, susținând că ar fi fost atacat de un câine de talie mai mare.

Polițiștii de la Secția 4 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la incident. Ulterior, verificările au fost preluate de polițiștii Secției 2 Poliție, care au identificat câinele implicat, un exemplar din rasa Malinois, precum și proprietarul acestuia, un bărbat de 62 de ani din municipiul Brașov.

Anchetatorii au constatat că proprietarul nu ar fi luat măsurile necesare pentru supravegherea animalului. În urma verificărilor, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 2 Poliţie au identificat câinele implicat, din rasa Malinois, precum şi pe deţinătorul acestuia, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Braşov. Totodată, pentru că din aspectele constatate a reieşit neglijenţa deţinătorului în ceea ce priveşte supravegherea animalului, faţă de acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorului temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, fiind luată măsura reţinerii şi introducerii în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a arătat sursa citată.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, unde a rămas reținut pentru 24 de ore.

Ancheta este continuată de polițiștii brașoveni, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. La finalizarea cercetărilor, autoritățile urmează să dispună măsurile legale.

Polițiștii le reamintesc proprietarilor de animale că trebuie să manifeste responsabilitate și să își supravegheze animalele în mod corespunzător. Aceștia au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea incidentelor care pot pune în pericol siguranța oamenilor sau a altor animale.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *