CS Gloria Bistrița s-a aflat, și ea, în fața meciului din etapa a 7-a a sezonului regular de Liga 2, contra celor de la SC Popești Leordeni. Sâmbătă, formația din Bistrița a primit vizita celor din Ilfov, care au promovat în vară din Liga 3, dar în fața cărora a cedat!

Gazdele întâlnirii veneau după două victorii la rând în Liga 2, în timp ce SC Popești Leordeni nu pierduse în primele șase runde scurse din această întrecere. A avut câștig de cauză formația ilfoveană, care s-a impus cu 3-2.

Toate golurile au fost contabilizate în prima repriză.

Eșec înregistrat de CS Gloria Bistrița contra SC Popești Leordeni

Meciul a început foarte rău pentru CS Gloria Bistrița, care a încasat repede primele două goluri, în mai puțin de 10 minute! Au marcat Mihai Neicuțescu și a urmat autogolul lui Dragoș Rîpeanum, din minutul 4, respectiv minutul 8.

Bistrița a marcat în minutul 17, prin Ibuchi Chukwu, și mai avea nevoie de un gol pentru a restabili egalitatea, doar că în minutul 33, în urma reușitei lui Quadri Taiwo, SC Popești Leordeni refăcea diferența de două goluri.

Până la finalul primei reprize s-a mai marcat un gol, dar ultimul al partidei. S-a făcut 3-2 în minutul 42, când pentru gazdele pregătite de Nicolae Grigore puncta Jimmy Otega King.

  • CS Gloria Bistrița: Greab (cpt.) – C. Gheorghe, Rîpeanu, Lică, M. Lupu (Ant. Suciu 60), Bradu (Osikmashvili 60), King, Chukwu, Asibey, Al. Mogoș (Randrianantenaina 76′), Lehaire
    Rezerve neutilizate: Fab. Blaga – Iurasciuc, Șofroni, Mih. Bara, Cavar, O. Covaci

Nicolae Grigore, supărat

Formația gazdă a întâlnirii a organizat un interviu cu Nicolae Grigore, care a făcut o analiză de suprafață a duelului în sine, cât și a adversarilor, despre care a remarcat că au evoluat foarte bine.

În ciuda faptului că SC Popești Leordeni abia a promovat din Liga 3 în Liga 2, Nicolae Grigore nu considera că formația din Ilfov va fi victimă sigură contra echipei sale, după cum afirma și înaintea jocului. În plus, el a remarcat chiar parcursul adversarilor de până la duelul direct, care au contabilizat trei victorii și trei egaluri.

A urmat a patra victorie pentru ilfoveni, dar Nicolae Grigore va face o analiză detaliată la rece și va vedea unde s-a pierdut acest meci, foarte important pentru CS Gloria Bistrița în ierarhia momentului din Liga 2.

Am primit două goluri, apoi am încercat să revenim, am marcat pentru 1-2, dar apoi am primit al treilea gol… s-a făcut apoi 3-2, dar în repriza secundă nu am reușit să marcăm, să revenim. Am avut câteva situații, dar nu a fost ziua noastră. A fost un joc slab al nostru.

Am încercat să introduc jucătorii de atac pe care i-am avut, să venim cu ceva proaspăt, dar e greu de vorbit acum, e la cald, nu vreau să vorbesc punctual despre jucători. Trebuie să analizăm, să ne adunăm și să mergem la Steaua să recuperăm ce am pierdut acum”, a transmis Nicolae Grigore.

CS Gloria Bistrița, duel la Steaua în etapa 8 din Liga 2

Anterior, CS Gloria Bistrița a câștigat la limită partida cu CSM Olimpia Satu Mare, din etapa a 5-a a Ligii 2, care i-a adus al treilea succes în acest campionat. Formația pregătită de Nicolae Grigore s-a impus cu 1-0, iar antrenorul chiar a fost mulțumit de cele trei puncte, remarcând evoluția solidă a grupării din Satu Mare.

Apoi, formația din Bistrița Năsăud a învins și CSL Ștefăneștii de Jos, în etapa a 6-a, scor 2-1, în deplasare.

A venit, așadar, înfrângerea cu SC Popești Leordeni, iar în runda a 8-a CS Gloria Bistrița va merge pe terenul Stelei.

Reacția lui Nicolae Grigore de la finalul partidei CS Gloria Bistrița – SC Popești Leordeni, scor 2-3:

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *