Aproape 1600 de alergători, din 21 de judeţe ale ţării şi din Bucureşti, dar şi din Ungaria şi Elveţia, sunt aşteptaţi pe 11 şi 12 septembrie la cea de-a şasea ediţie a ”Running Festival” din Miercurea-Ciuc.

Programul festivalului cuprinde probe pentru diferite categorii de participanţi şi niveluri de pregătire, de la copii la pensionari, a declarat pentru Radio Tg.Mureș organizatoarea evenimentului, Miklos Edit:

,,Vineri va avea loc ”Night trail run”, o cursă montană de 10 km în jurul Șumuleului, toată lumea trebuie să aibă lanterna frontală, alergători de la 14 ani până la 60 plus. Sâmbătă dăm drumul la maraton și la half marathon, urmați de cursa de 10 km, apoi cea de 5 km și cursa de 3 km pentru copii. După-amiaza avem cursa familiei de 2,5 km, la care sunt înscriși 400 de participanți, inclusiv copii și părinți.”

Primarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, consideră că Running Festival e deja parte din viaţa comunităţii şi are, în acelaşi timp, și un rol important în promovarea oraşului.

Edilul a declarat că un astfel de eveniment practic se referă la turism sportiv fiindcă vin în oraş nu doar pe sportivi, ci şi pe familiile şi prietenii acestora:

,,Acest festival al sportului a fost creat ca să punem Miercurea Ciuc pe harta sporturilor de masă și a iubitorilor de alegare, și am reușit. Acum șase ani am lansat acest festival, o decizie care a fost foarte bine primită și a atras mulți turiști. Participă atât sportivi profesioniști, cât și amatori. Deși prezența profesioniștilor este esențială pentru a promova orașul, amatorii aduc sentimentul specific de festival. Prin urmare, cele două aspecte se completează reciproc, asigurând prezența atât a sportivilor de performanță, cât și a pasionaților de alergare amatori în acest weekend.”

Korodi Attila a explicat că turismul sportiv devine un domeniu economic tot mai important, și atrage tot mai mulți turiști de la an la an, sute de oameni care rezervă cazare, merg la restaurante, vizitează oraşul şi împrejurimile.

Primarul a subliniat că participarea alergătorilor din numeroase zone ale ţării, precum şi din străinătate, arată că evenimentul şi-a depăşit caracterul local şi contribuie la creşterea vizibilităţii municipiului Miercurea-Ciuc.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *