Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Filialei Județene Bistrița-Năsăud a Asociației Comunelor din România, întâlnire la care au participat Emil Radu Moldovan – președintele Consiliului JUdețean Bistrița-Năsăud, deputatul Bogdan Ivan, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan – prim-vicepreședintele Asociației Orașelor din România, Cristina-Annamaria Kerekes, arhitect-șef la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și inspectorul superior Iordana Tănase,
Potrivit președintelui MOldovan, a fost un bun prilej de a discuta, direct și aplicat, cu primarii comunelor din județ despre problemele cu care se confruntă administrațiile locale și despre soluțiile pe care trebuie să le găsească împreună administrația județeană și cea locală.
“Am discutat despre auditul public intern, noile reglementări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, dar și despre posibilitatea organizării unui serviciu public comun pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Primarii sunt cei mai aproape de oameni. Ei cunosc problemele fiecărei comunități și știu cel mai bine unde este nevoie de sprijin, investiții și soluții.
De aceea, pentru mine, parteneriatul dintre Consiliul Județean și administrațiile locale a fost și rămâne esențial. Indiferent de mărimea unei comune, fiecare comunitate trebuie să aibă șansa de a se dezvolta, iar oamenii să simtă concret că administrația lucrează pentru ei.
Îi mulțumesc domnului Vasile Șut, președintele Filialei Județene Bistrița-Năsăud a ACoR, pentru organizare și tuturor primarilor pentru dialogul deschis și constructiv. Continuăm să construim împreună, pentru oameni și pentru Bistrița-Năsăud!”, a transmis Emil Radu Moldovan.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *