Omul de afaceri Simon Maurer a revenit pe stadion. Pasionat de fotbal, Maurer a fost sponsor principal la FC Brașov, dar și investitor la SR Brașov în sezonul în care echipa suporterilor brașoveni a promovat în Liga 3.

Simon Maurer, la primul meci pe Carpați

În ultimii ani, Simon Maurer s-a axat doar pe afacerile imobiliare, iar din toamna trecută este sponsor principal la Corona Brașov, echipă de fotbal reînființată pentru a treia oară în vara trecută.

La meciul din prima etapă a grupelor Cupei României, Corona – FC Bihor 2-2, afaceristul a fost pe stadion. A fost primul joc al Coronei la care Maurer a fost prezent. Întrebat dacă se va implica mai mult financiar în proiectul fotbalistic finanțat de municipalitate, acesta a precizat, pentru Monitorul Expres, doar că ”nu este o perioadă bună pentru mediul de afaceri. Sunt vremuri grele.”

Bugetul Coronei, de un milion de euro

Pentru sezonul 2026-2027, secția de fotbal a Coronei Brașov are un buget de aproximativ un milion de euro.

Conform directorului general Bogdan Oancea, cel puțin jumătate din finanțare este asigurată din fonduri externe. Oficialul Coronei susține că salariile jucătorilor sunt la nivelul Ligii 3, iar majoritatea bonusurilor de performanță vor fi plătite de partenerii clubului.

În această vară, Corona i-a adus din prima ligă Gicu Grozav, Alexandru Matei și Lucian Dumitriu, iar alți fotbaliști cel puțin cu experiența Ligii 2 achiziționați sunt Bogdan Rusu, Rareș Enceanu și Andrei Lascu.

Calificată în grupele Cupei României și locul 5 în Liga 3 după două etape

După primele două etape din noua ediție a Ligii 3, nou-promovata Corona Brașov ocupă locul 5 în clasamentul Seriei 2.

Echipa antrenată de Marian Constantinescu a acumulat patru puncte, după 1-1 cu CSO Băicoi și 3-1 cu ACS Mediaș. În runda a 3-a, Corona va juca în deplasare cu Muscelul Aro Câmpulung, vineri, de la ora 17:00.

În schimb, echipa brașoveană are un parcurs peste așteptări în Cupa României, fiind prima echipă venită din Liga 4, câștigătoare de Faza Regională a Cupei calificată în grupele Fazei Naționale. Aici a întâlnit în prima etapă FC Bihor (2-2) și mai are meciuri cu CFC Argeș și CS Gloria Bistrița, ambele programate pe teren propriu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *