Simona Halep va fi prezentă în județul Mureș, în cadrul evenimentului „Leon Talks”, organizat la Campus Omega Nazna. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 17:00, iar accesul publicului este liber.
Tema evenimentului este „Performanța se construiește între talent, disciplină și perseverență”, iar invitata specială este una dintre cele mai importante sportive din istoria României.
Simona Halep va avea astfel ocazia să vorbească publicului despre experiența acumulată într-o carieră în care a ajuns pe primul loc în clasamentul mondial și a câștigat două turnee de Grand Slam, Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. Fosta campioană a ocupat locul 1 mondial timp de 64 de săptămâni și a câștigat 24 de titluri WTA.
Evenimentul de la Nazna vine la doar câteva luni după retragerea oficială a Simonei Halep, marcată în luna iunie printr-o gală specială la Cluj-Napoca, unde i-au fost alături nume importante din sportul românesc și internațional.
Unul dintre primele evenimente importante găzduite de noul campus
„Leon Talks” are loc la numai câteva zile după inaugurarea oficială a noului Campus Omega Nazna, deschis la începutul anului școlar 2026-2027. Complexul educațional oferă acum întregul traseu de învățământ, de la creșă și grădiniță până la liceu.
În această toamnă și-a început activitatea și Liceul Economic Omega Nazna, prezentat drept primul liceu economic privat din județul Mureș, cu profil Economic – Bilingv Engleză și o direcție educațională Business & Leadership.
Leon Talks cu Simona Halep este programat pentru 12 septembrie, ora 17:00, la Campus Omega Nazna, strada Principală nr. 87, Nazna, comuna Sâncraiu de Mureș. Intrarea este liberă.
Anunțuri gratuite din Maramures


