De la prichindeii de clasa zero la adolescenții care au început ultimul an de liceu, elevii din Brașov, cei mai mulți dintre ei cu buchete de flori pentru dascăli, ai mers luni, 7 septembrie, la festivitățile de deschidere a anului școlar 2026 – 2027. Ca în fiecare an, la ceremonii au participat și oficiali locali, care, prin gestul lor și-au manifestat susținerea pentru sistemul educațional brașovean.

Astfel, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, dar și viceprimarii Dan Ghiță și Lucian Pătrașcu au fost alături de elevi, părinți și cadre didactice la festivitățile organizate în mai multe unități de învățământ din oraș.

Cu această ocazie, primarul le-a spus elevilor că „un nou an școlar a început astăzi cu emoții, speranțe și noi provocări. Le doresc tuturor elevilor să aibă încredere în ei, să fie curioși, să învețe cu drag și să se bucure de fiecare reușită. Profesorilor le mulțumesc pentru dedicare, iar părinților pentru sprijinul pe care îl oferă copiilor în fiecare zi”.

„Brașovul are nevoie de tineri bine pregătiți”

La rândul său, viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, le-a transmis elevilor și profesorilor de la Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” și de la Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov că în această perioadă, în care piața muncii se schimbă rapid, pregătirea tinerilor contează mai mult ca oricând. „Școala nu înseamnă doar note și examene. Important este să plece de aici cu o meserie, cu lucruri pe care știu să le facă bine, cu seriozitate și cu încredere în propriile forțe. Brașovul are nevoie de tineri bine pregătiți în energie, transporturi, industrie și domeniile tehnice. Iar acești ani de școală pot fi începutul unei cariere frumoase chiar aici, acasă. Profesorilor le doresc răbdare și putere, părinților cât mai multe motive de mândrie”, a declarat Patrașcu.  

Investiții de aproximativ 10 milioane de euro, la Colegiul Național Andrei Șaguna

Celălalt viceprimar al Brașovului, Dan Ghiță, a participat, alături de prefectul județului, Cătălin Văsii la festivitatea de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național Unirea Brașov. De asemenea, Dan Ghiță a asistat și la ceremonia de la Colegiul Național Andrei Șaguna, unde le-a transmis elevilor să se bucure de „spiritul șagunist”. De asemenea, el a amintit că la acest colegiu municipalitatea brașoveană investește aproximativ 10 milioane de euro în modernizarea unității școlare.


 

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *