O echipă a Secției Canal din cadrul Companiei Apa Brașov a intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 23:00 și 04:00, pentru deblocarea rețelei de canalizare din zona străzii Vlad Țepeș. Potrivit Companiei Apa Brașov, bucăți de asfalt au ajuns în rețea în urma lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere au provocat obturarea canalizării și le-au creat disconfort locuitorilor din zonă.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 23:00 și 04:00, o echipă a Secției Canal a intervenit pentru efectuarea unor lucrări de curățare a rețelei de canalizare și decopertare a unor cămine de canal.

În urma lucrărilor de reabilire a infrastructurii rutiere, bucăți de asfalt au ajuns în rețeaua de canalizare, provocând obturarea acesteia și disconfort locuitorilor din zona străzii Vlad Țepeș.

Intervenția echipei noastre a avut ca scop îndepărtarea materialelor care blocau rețeaua și restabilirea funcționării corespunzătoare a sistemului de canalizare.”, au explicat reprezentanții Companiei Apa Brașov.

Echipa a curățat rețeaua și a decopertat mai multe cămine de canal, îndepărtând materialele care blocau sistemul. Compania Apa Brașov anunță că intervenția a fost finalizată cu succes, iar funcționarea rețelei a fost restabilită.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *