Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia lui Alexandru Dabija, programată sâmbătă, de la ora 18:00. Spectacolul va avea avanpremiera în aceeaşi zi, de la ora 11:00, iar publicul se va putea bucura de încă o reprezentaţie duminică, 13 septembrie, de la ora 11:00.

“În septembrie ne întoarcem la teatru şi la şcoală. Copiii pornesc spre clase cu ghiozdane poate prea mari pentru ei, iar noi adulţii ne întoarcem la birouri uneori cu propriile noastre bagaje mai puţin vizibile. La teatru avem, însă, privilegiul de a ne întoarce puţin şi la copilul care am fost. Cel care încă nu ştia toate răspunsurile, dar avea o mie de întrebări. Cel care putea crede într-o pădure, într-o păpuşă care prinde viaţă sau într-un om care hotărăşte să urce într-un copac şi să privească lumea de acolo. De aceea, pentru noi, începutul unei stagiuni şi începutul unui an şcolar vorbesc despre aceleaşi lucruri: despre educaţie ca întâlnire cu lumea, nu doar de acumulare de răspunsuri. Despre curiozitate, imaginaţie şi curajul de a privi lucrurile şi altfel. Suntem norocoşi să avem la Sibiu o echipă care face posibilă o producţie atât de specială ca cea din acest weekend!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu.

Un copil se urcă într-un copac şi hotărăşte să nu mai coboare niciodată. Din acest gest de revoltă începe extraordinara aventură a lui Cosimo, eroul imaginat de scriitorul italian Italo Calvino, care descoperă că lumea se vede cu totul altfel atunci când ai curajul să schimbi perspectiva. În “Baronul din copaci”, noul spectacol al Teatrului “Gong” din Sibiu, povestea clasică prinde viaţă într-o adaptare liberă, cu mult umor, care vorbeşte publicului de astăzi. Printre copaci şi personaje surprinzătoare, Cosimo îşi caută propriul drum, învaţă să fie liber fără să rămână indiferent la cei din jur şi ne provoacă să ne întrebăm cât din ceea ce numim “normal” merită, de fapt, pus sub semnul întrebării. Un spectacol pentru copii şi adulţi despre curajul de a gândi singur, despre relaţia noastră cu natura şi despre libertatea de a deveni cine eşti, o aventură care îi invită pe cei mici şi pe cei mari să privească lumea măcar pentru o oră, de la înălţime.

De la salvarea unor melci până la confruntarea cu ideea de cucerire şi de putere, refuzul lui Cosimo de a mânca melcii gătiţi la masă se extinde într-o reflecţie despre libertate, despre imaginaţie, despre grijă şi despre posibilitatea de a schimba lumea, începând mai întâi cu perspectiva din care o privim. Copiii au încă libertatea de a-şi imagina că lucrurile pot fi altfel, de a pune sub semnul întrebării ceea ce adulţii au ajuns să considere firesc. Spectacolul de la Sibiu are o durată de aproximativ o oră şi este recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Dramatizarea şi adaptarea sunt semnate de Mihaela Michailov după Italo Calvino. În distribuţie: Gabriel Muncuş, Jenö Major, Barbara Crişan, Eliza Păuna, Paul Bondane, Eleonora Coşuleţ, Claudia Stühler, Mircea Corcoveanu, Claudiu Fălămaş.

Accesul publicului la oricare din reprezentaţiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 şi 14:00. Preţul unui bilet pentru aceste spectacole este de 12 lei, tarif unic – flexibil.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *