Un bărbat în vârstă de 49 de ani a decedat la spital după ce a fost implicat într-un accident în localitatea Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, potrivit AGERPRES.
Bărbatul se deplasa cu o trotinetă electrică atunci când, din cauze care urmează să fie stabilite, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
Victima a decedat la spital
În urma accidentului, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă ulterior a decedat. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Gândul a publicat în trecut un studiu care arată că trotinetele electrice sunt, de fapt, mai periculoase decât bicicletele sau motocicletele. Legislația din România a devenit mai aspră, în ultimii ani, cu privire la trotinete. Pericolul de accidentare gravă rămâne însă ridicat în cazul celor ca utilizează astfel de mijloace de transport.
Anunțuri gratuite din Maramures


