Pentru Corona Brașov este a doua victorie din Grupa A a Cupei României la hochei pe gheață.

Corona Brașov a obținut a doua victorie din Grupa A a Cupei României la hochei pe gheață și și-a asigurat calificarea în Final Four-ul competiției. Brașovenii au învins-o pe CSM Galați cu 11-0 în Patinoarul Olimpic, după succesul clar din prima partidă, disputată împotriva formației Sportul Studențesc.

Pentru “lupi” au înscris Tamas Reszegh, Pavlo Borisenko, David Levin de trei ori, Colby McAuley de două ori, Szilard Rokaly, Jared Michael Van Wormer și Zsolt Mathe de două ori. Cu două victorii din tot atâtea meciuri, Corona Brașov conduce Grupa A și este deja calificată în faza Final Four, unde va lupta pentru trofeul Cupei României. Brașovenii vor disputa duminică ultimul meci din grupă, împotriva formației Fenestela 68.

Partida este programată de la ora 17:30, la Patinoarul Olimpic din Brașov. Din grupa B au făcut pasul spre Final Four, Hochei Club Gheorgheni și Steaua București.

Turneul Final Four al Cupei României este programat în perioada 12-13 septembrie, la Remetea Ice Arena.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *