CS Bihorul Beiuș rămâne neînvins după primele două etape ale noului sezon din Liga 3. Formația pregătită de George Zima a remizat vineri, în deplasare, cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj, scor 1-1, după o partidă în care bihorenii au avut avantaj pe tabelă și au ratat șansa de a pleca de la Cluj cu toate cele trei puncte.

Beiușenii au început excelent partida disputată pe stadionul „Dan Anca”. Alexandru Rus a deschis scorul după numai două minute, finalizând cu capul o minge trimisă în careu după o pasă lungă. Startul perfect le-a permis oaspeților să joace mai dezinvolt în prima parte a întâlnirii.

Gazdele au restabilit însă egalitatea în minutul 18. Daniel Tarța, în vârstă de doar 16 ani, a primit mingea în careu și a șutat de la aproximativ 10 metri, iar mingea a lovit bara înainte de a intra în poarta apărată de Flaviu Bodea.

Cele două echipe au intrat la cabine cu scorul de 1-1, iar în partea secundă jocul a rămas echilibrat.

Beiușul putea da lovitura pe final

Formația bihoreană a forțat victoria în ultimele minute, iar ocazia cea mai importantă a venit în minutul 84.

Nai Omari a obținut o lovitură de pedeapsă, însă Alexandru Mare nu a reușit să transforme penalty-ul. Portarul celor de la Viitorul Cluj, Vilmos Kis, a ghicit execuția și a respins șutul, păstrându-și echipa în joc.

Bihorenii au mai avut o oportunitate importantă în minutul 89, când David Maghiar a șutat spre vinclu din colțul careului, dar portarul gazdelor a intervenit din nou și a scos mingea.

Astfel, Viitorul Cluj – Bihorul Beiuș s-a încheiat 1-1, iar echipa lui George Zima a obținut un punct prețios în deplasare. După victoria cu 2-0 înregistrată în prima etapă, pe teren propriu, cu Unirea Dej, Bihorul Beiuș are acum patru puncte după primele două runde și își păstrează invincibilitatea în debutul campionatului.

La Beiuș a debutat și Denis Dumitru Ghiran, în vârstă de 17 ani, jucător cu profil ofensiv transferat de la CFR Cluj.


Liga 3 – Seria 8, etapa a 2-a

Viitorul Cluj – CS Bihorul Beiuș 1-1 (1-1)

Marcatori: Daniel Tarța (18) / Alexandru Rus (2)

Stadion: „Dan Anca”, Cluj-Napoca

Viitorul Cluj: Kis Vilmos – Darius Roșiu, Bogdan Milandru (cpt.), Chiril Țap, Cristian Istrate (85 Salami Daniel), Sebastian Petrovan, Tudor Dinu (38 Eduard Lazăr), David Mircea (85 Darius Țelină), Antonio Herciu, Daniel Tarța (69 Mario Șfaiț), Aliyu Hafiz.

Antrenor: Bruno Guimaraes.

Bihorul Beiuș: Flaviu Bodea – Vlasti Martinovic, Luca Popa, Andrei Mocuța (68 Antonio Berke), Alexandru Jurcuț (cpt.), Moses Yuh, Alexandru Rus (68 George Cherman), Ianis Cherman, Darius Vultur (62 Victor Mare), Denis Ghiran (62 David Maghiar), Claudiu Bercea (46 Nai Omari Gogo).

Antrenor: George Zima.

Arbitri: Alexandru George Manea – Lorand Tyukodi, Radu Stana.

Programul etapei a 2-a – Liga 3, Seria 8

Vineri, 4 septembrie

Viitorul Cluj – Bihorul Beiuș 1-1

Daniel Tarța (18) / Alexandru Rus (2)

Unirea Dej – SCM Zalău 0-2

Ștefan Cană (22), Vlad Costea (40)

Sâmbătă, 5 septembrie, ora 17:00

CSM Sighetu Marmației – Crișul Sântandrei

Transilvania Sport Academy – Lotus Băile Felix

Unirea Tășnad – Sănătatea Cluj

Minaur Baia Mare – Academica Recea



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *