Elevii din Cluj-Napoca și din 10 comune din Zona Metropolitană vor beneficia de transport public gratuit pe tot parcursul anului școlar 2026-2027, anunță CTP Cluj-Napoca.
Abonamentele gratuite pentru elevi pot fi încărcate pe cardurile de transport începănd de miercuri, 2 septembrie, pentru a se evita aglomerația de la ghișee.
Cine beneficiază de transport gratuit
Facilitatea este valabilă pentru elevii înscriși în învățământul preuniversitar, de la clasa pregătitoare până la învățământul postliceal, în unități acreditate sau autorizate din Cluj-Napoca și din comunele incluse în program.
Astfel, gratuitatea se aplică elevilor din Cluj-Napoca și din comunele Florești, Baciu, Apahida, Gilău, Ciurila, Feleacu, Chinteni, Aiton, Petreștii de Jos și Săvădisla, au precizat reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
Abonamentele gratuite sunt valabile atât pentru transportul public local, cât și pentru cel metropolitan, pe durata întregului an școlar.
Elevii care au avut abonament în anul școlar anterior își pot prelungi același abonament direct la automatele din stații, înainte de expirarea acestuia, până la 30 septembrie 2026.
CTP recomandă elevilor să folosească automatele
Reprezentanții CTP Cluj-Napoca îi îndeamnă pe elevi să își încarce abonamentele de la automatele din stații, pentru a evita aglomerația la centrele de vânzare.
Pentru elevii din clasa pregătitoare, cardurile de transport încărcate cu abonament gratuit vor fi distribuite prin școli, pe baza tabelelor transmise de unitățile de învățământ către compania de transport.
Ce trebuie să facă elevii care nu au card sau l-au pierdut
Elevii care au nevoie de modificarea tipului de abonament, nu au avut până acum un card de transport, l-au pierdut sau nu își pot prelungi abonamentul la automate trebuie să se prezinte la centrele de vânzare CTP Cluj-Napoca.
Aceștia trebuie să aibă carnetul de elev, completat cu numele și prenumele, CNP-ul, adresa și numărul matricol, sau o adeverință eliberată de școală.
În luna septembrie este acceptat și carnetul de elev fără viza pentru noul an școlar. După actualizarea informațiilor în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, statutul de elev poate fi verificat pe baza CNP-ului.
Este necesară și cartea de identitate sau, în cazul elevilor cu vârsta sub 14 ani, certificatul de naștere, precum și dovada domiciliului, în copie sau format electronic.
Pentru primul card de transport trebuie completată o cerere, disponibilă la centrele de vânzare CTP sau pe site-ul companiei. Cererea poate fi completată de elevul major, părinte sau tutore.
Anunțuri gratuite din Maramures


