Primăria Întorsura Buzăului a depus spre finanțare la Ministerul Dezvoltării un proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru înlocuirea centralei termice pe rumeguș cu trei centrale de capacități diferite, adaptate necesarului de consum al orașului, a declarat pentru AGERPRES primarul Raul Urdă.

Potrivit edilului, actuala centrală, care asigură apă caldă și căldură blocurilor din centrul orașului și instituțiilor publice, a fost pusă în funcțiune în urmă cu peste două decenii și reprezintă o ‘gaură neagră’ pentru bugetul local, fiind supradimensionată față de necesarul de consum.

‘Centrala noastră este supradimensionată. Este o centrală de 7 MW, iar noi consumăm în lunile maxime de iarnă 3 MW. Acum, de exemplu, vara, când dăm apă caldă, consumăm 0,3 MW, adică noi trebuie să pornim centrala de 7 MW pentru 0,3 MW (…) Vor fi trei centrale, una mai mică, care va produce doar apă caldă pe timp de vară, ca să nu consumăm atât de mult, și una care să ducă tot orașul iarna. Și încă una de rezervă, pentru că legea ne obligă să avem una de rezervă, în cazul în care pică una, să ai o variantă, să nu rămâi iarna fără căldură’, a explicat Raul Urdă.

Acesta a precizat că proiectul, aflat în faza de clarificări la Ministerul Dezvoltării, are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro, iar administrația locală are deja aproximativ 500.000 de euro pentru cofinanțarea investiției.

‘Sperăm ca în curând să ne aprobe proiectul (…). Dacă ni se aprobă, semnăm contractul, facem licitația și trecem la execuție. Producătorii acestor centrale au nevoie de cam șase-șapte luni să le producă, pentru că nu sunt pe stoc. (…) Dar, într-un an, maximum doi, eu sper să fie gata și să avem trei centrale noi la Întorsura Buzăului’, a menționat Raul Urdă.

Actuala centrală termică pe rumeguș a fost pusă în funcțiune în anul 2004 printr-un program cofinanțat de guvernele României și Danemarcei. Prin același program guvernamental au fost instalate centrale similare pe biomasă și în localitățile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei și Vlăhița. AGERPRES/(A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *