„Cercurile, cercurile – nu le părăsi” – Dialogul dintre imagine și cuvânt în artele vizuale ale Helikonului Ardelean
Vernisajul expoziției: 11 septembrie 2026, ora 19:00
Locul desfășurării: Galeria Cetății, în incinta Cetății Medievale din Târgu Mureș
În 1926, în urmă cu o sută de ani, în castelul lui János Kemény de la Brâncovenești, a luat naștere comunitatea Helikonului Ardelean, care avea să devină unul dintre centrele importante ale vieții spirituale și culturale maghiare din Transilvania. Numele Erdélyi Helikon este asociat în primul rând cu literatura, însă istoria sa este strâns legată și de artele plastice.
O sută de ani mai târziu, expoziția Helikon 100 aduce în prim-plan această relație specială: mediul cultural în care literatura și artele plastice – inspirându-se reciproc și purtând un dialog permanent -, au contribuit la conturarea profilului artistic al Transilvaniei interbelice.
Expoziția evocă moștenirea vizuală a Erdélyi Helikon prin intermediul a peste 100 de opere de artă și a aproximativ 180 de obiecte și documente. Prin portrete, caricaturi, grafică, ilustrații, picturi și sculpturi, se conturează universul comunității helikonice, oferind totodată o perspectivă asupra bogatei culturi editoriale, livrești și artistice a publicației Erdélyi Helikon și a Erdélyi Szépmíves Céh.
În cadrul expoziției pot fi admirate, printre altele, opere semnate de Károly Kós, Miklós Bánffy, Sándor Szolnay, Alajos Stróbl, Nándor Gallasz, Jenő Szervátiusz, Béla Gy. Szabó, György Buday, Emmy T. Karácsony, Piroska Makkai și Imre Nagy. Un loc aparte îl ocupă portretele iconice realizate de Imre Nagy, care au devenit o parte definitorie a memoriei vizuale a comunității helikonice.
Una dintre particularitățile expoziției este faptul că operele reunite în acest spațiu provin din colaborarea dintre colecții de stat, ecleziastice și private, oferind vizitatorilor o perspectivă de ansamblu asupra patrimoniului artistic al Helikonului Ardelean.
Curatorii expoziției:
Zsuzsanna Szebeni – Institutul Liszt, Sfântu Gheorghe
Beáta Bordás – Centrul de Artă Transilvană
Robert Strebeli – Muzeul de Artă <>
Adrienne Márton – Centrul Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș
Expoziția este realizată prin colaborarea mai multor instituții și colecții și oferă o perspectivă asupra patrimoniului cultural al unei epoci în care imaginea și cuvântul, literatura și artele plastice erau strâns legate între ele.
Vă așteptăm cu drag la această călătorie cultural-istorică și artistică aparte, care, la un secol distanță, readuce în atenție universul spiritual și vizual al Helikonului Ardelean.
Organizatori:
Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș
Primăria Municipiului Târgu Mureș
Institutul Liszt, Sfântu Gheorghe
Asociația Centrul de Artă Transilvană
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe
Parteneri:
Muzeul de Artă <>
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
Secretariatul de Stat pentru Politica Națională – Fondul Bethlen Gábor
Asociația Carola
Academia Maghiară de Arte
Fondul Cultural Național
Anunțuri gratuite din Maramures


