Pe 1 septembrie este Ziua Primatelor, iar parcul zoologic din Noua adăposteşte nu mai puţin de 38 de primate, din patru specii diferite. Îngirjitorii marchează evenimentul printr-o serie de activităţi distractiv-educative, între orele 10 şi 16.

Purtătorul de cuvânt al Grădinii Zoologice Braşov, Oana Voicu:

„Evenimentul va începe la ora 10.00, când cei curioşi vor putea pune întrebări îngrijitorilor despre cele patru specii de primate din ZOO, iar de la ora 11.00, cei mici vor putea pregăti cadouri pentru sărbătoriţi. Acesta reprezintă poate şi cel mai atractiv moment al zilei, iar activităţile nu se opresc aici, ele vor continua până la ora 16.00 cu jocuri şi activităţii tematice pentru toate vârstele”.

În prezent, la Grădina Zoologică Braşov trăiesc 38 de primate din patru specii, respectiv: 4 capucini cu faţă albă, 10 colobuşi alb-negru, 4 macaci coadă de leu şi 20 de lemuri cu coadă inelată. Fiecare dintre aceste specii are particularităţi distincte de comportament şi de viaţă socială, iar observarea lor oferă publicului o imagine asupra diversităţii extraordinare a acestora. Totodată, prezenţa în colecţie a două specii ameninţate cu dispariţia subliniază importanţa implicării grădinilor zoologice în conservarea biodiversităţii.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *