O nouă intervenție de prelevare de organe a avut loc vineri, 28 august, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, după ce familia unui pacient în vârstă de 45 de ani a acceptat donarea de organe. Potrivit reprezentanților spitalului, au fost prelevate ficatul, rinichii, corneea și țesut osos-tendinos, organele și țesuturile urmând să ofere o șansă la viață unor pacienți aflați pe listele de transplant.
Intervenția a fost realizată cu implicarea echipei medicale a SCJU Brașov, formată din dr. Simona Gălbineanu – KDP, dr. Dragoș Grușea – coordonator de transplant, precum și personalul medical ATI implicat în identificarea pacientului, menținerea funcțiilor fiziologice și declararea morții cerebrale.
La Brașov au ajuns, de asemenea, echipe de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și Spitalul Clinic Colentina.
Reprezentanții SCJU Brașov au transmis un mesaj de recunoștință familiei donatorului, subliniind gestul făcut într-un moment de profundă suferință.
„Respect și profundă recunoștință familiei donatorului, pentru puterea de a transforma o imensă durere într-o șansă la viață pentru alți oameni.”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Brașov.
Anunțuri gratuite din Maramures


