Marius Şumudică a pus ochii pe un mijlocaş pe care îl cunoaşte bine, iar CFR Cluj este aproape să-l aducă în România.
CFR Cluj a ajuns la un acord cu Adi Nalic, mijlocaş ofensiv bosniac în vârstă de 28 de ani. Fotbalistul a rămas liber de contract după despărţirea de Zrinjski Mostar, iar ardelenii au profitat de această situaţie.
Mutarea are o legătură directă cu Marius Şumudică. Antrenorul l-a dorit şi în perioada în care se afla în Turcia, însă transferul nu s-a concretizat atunci. Acum, tehnicianul are şansa să-l pregătească în Gruia.
Nalic va primi un salariu de 12.000 de euro pe lună la CFR Cluj. Bosniacul vine după un sezon în care a bifat 18 apariţii pentru Zrinjski, cu patru goluri şi un assist.
„Este un jucător foarte bun. O să-l vedeţi. Am dorit să-l iau şi în Turcia, nu ne-am înţeles asupra sumei de transfer. Acum am găsit o portiţă şi am reuşit să-l aducem.
Este un jucător care îşi va pune amprenta, cu siguranţă. E foarte, foarte bun pentru nivelul SuperLigii. Are şi experienţă”, a spus Marius Şumudică, la Fanatik.
Afla mai multe despre: cfr cluj, şumudică, nalic
Anunțuri gratuite din Maramures


