Pompierii din cadrul ISU Hunedoara au avut parte de o zi dificilă, sâmbătă, 29 august 2026. Peste 22 de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost afectate de incendii în mai multe localități din județ.
Peste 15 hectare au ars în zona Rovina
Cel mai amplu incendiu a izbucnit în zona Rovina, din nordul județului Hunedoara. Flăcările au cuprins peste 15 hectare de vegetație uscată și fond forestier.
Intervenția pompierilor a fost dificilă din cauza vântului, a temperaturilor ridicate și a terenului accidentat. Echipajele de la subunitatea din Brad au ajuns primele la locul incendiului. Pentru stingerea focului, ISU Hunedoara a suplimentat forțele cu alte echipaje de la Secția Brad și de la Detașamentul Deva.
La operațiune au participat și reprezentanți ai autorității publice locale din comuna Bucureșci, precum și angajați ai Ocolului Silvic.
Flăcările au ajuns și la coronamentul copacilor și arborilor de pe o pășune împădurită, ceea ce a crescut riscul de extindere a incendiului.
Pompierii au localizat și au lichidat incendiul. Suprafața afectată a rămas sub supraveghere pe timpul nopții și în această dimineață. Un echipaj de pompieri a verificat întregul perimetru pentru identificarea eventualelor focare.
Incendiu și în Ciopeia. Fumul a afectat circulația pe DN 66
În aceeași zi, alte echipaje de pompieri militari au intervenit în localitatea Ciopeia. Incendiul a afectat peste 7 hectare de teren.
Fumul dens a redus vizibilitatea pe DN 66 și a afectat circulația rutieră. Traficul a fost oprit pe unul dintre sensurile de mers până la finalizarea intervenției.
Pompierii au intervenit, de asemenea, în Călan și Bulzeștii de Sus, unde au izbucnit incendii de vegetație uscată. În unul dintre cazuri, flăcările au afectat și baloți de fân aflați pe teren.
ISU Hunedoara: Nu aprindeți focul în zonele cu vegetație uscată
ISU Hunedoara atrage atenția asupra riscului ridicat de incendii în perioadele cu temperaturi mari și vânt.
„NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite!”, transmite instituția.
Arderea vegetației uscate pentru igienizarea terenurilor este interzisă. Arderile necontrolate reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale incendiilor de vegetație.
O simplă neatenție sau o rafală de vânt poate duce la extinderea rapidă a flăcărilor și la apariția unor noi focare.
Și un rest de țigară aruncat la întâmplare poate provoca un incendiu. ISU Hunedoara recomandă populației să nu arunce mucurile de țigară în zonele cu vegetație uscată.
Respectarea legislației privind utilizarea focului deschis poate preveni incendii care pun în pericol terenurile, pădurile, gospodăriile și comunitățile din apropiere.
FOTO: ISU Hunedoara
Anunțuri gratuite din Maramures


