La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului și a sfințirii noii clopotnițe.

În ajunul praznicului, de la ora 19:00, în biserica de zid a Mănăstirii cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, ierarhul a oficiat Slujba Vecerniei Mari cu Litie, la sfârșitul căreia a adresat obștii de aici un cuvânt de învățătură.

În ziua hramului, de la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, proin-protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, duhovnicul Mănăstirii Cormaia – protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, duhovnicul Mănăstirii Salva – arhim. Dumitru Irimia, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protos. Paisie Pașca, directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi – preotul Paul Gavriloaie, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat trei mari virtuți ale Sfântului Ioan Botezătorul: înger, apostol și mucenic. Totodată, ierarhul a prezentat cât este de incomod adevărul pentru o conștiință atrofiată de păcat.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theotokos” alcătuit din dr. Silviu Bălan, Grigore Atudorei, Ionuț Galfi și Alexandru Pomohaci.

Pentru sprijinul constant oferit încă de la întemeierea așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat mai multe distincții unor binefăcători. Astfel, domnul Ioan Pop a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Crucea Transilvană pentru mireni. Protopopul Noii Zeelande – părintele Ovidiu Motofelea – a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru clerici. Parohului Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Montreal, Canada – părintele Olimpiu Mărginean – i-a fost acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Domnul Vasile Nicoară din municipiul Rădăuți, județul Suceava a primit Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” pentru mireni, iar soția acestuia, doamna Viorica Nicoară, Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Domnul Alexandru Simnic din București a fost decorat cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnul Traian Costan din Sângeorz-Băi a primit Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”. De asemenea, domnului Dumitru Pop din Sângeorz-Băi i-a fost acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

La finalul Liturghiei, duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea.

La sfârșit, Mitropolitul Clujului a sfințit noua clopotniță și cele patru clopote ale așezământului monahal. Clopotele au fost realizate în luna iulie 2025, la Turnătoria „Grassmayr” din Innsbruck, Austria.

Slujba a fost oficiată în prezența obștii monahale, a monahiilor de la mai multe mănăstiri din cuprinsul eparhiei Clujului și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului. Toți copiii și tinerii prezenți la Liturghie au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Scurt istoric

Mănăstirea Cormaia, aflată la 5 km de orașul-stațiune Sângeorz-Băi, a fost reînfiinţată în anul 1994, pe locul unei vechi vetre monahale, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. În cadrul ansamblului monahal a fost ridicată o biserică de zid, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, sfințită la 29 mai 2016 de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul “Buna Vestire”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762 mănăstirea a fost incendiată și călugării au fost prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004 bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral de către pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția Artă Sacră.

În anul 2015, Mănăstirea Cormaia a primit spre cinstire o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, care se păstrează în biserica nouă.

Până în prezent, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă. Aici vieţuiesc 30 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic este protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Dragoș Stroian / Mitropolia Clujului

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *