Sâmbătă, 29 august, CFR Cluj s-a deplasat la Miercurea Ciuc pentru duelul cu Csikszereda, din etapa a șaptea a SuperLigii, și a obținut toate cele trei puncte.
Arădenii au intrat la vestiare în pauză cu avantaj, scor 2-1, grație golurilor marcate de Lorenzo Biliboc (28′) și Ovidiu Perianu (45+2′), care a înscris cu un șut superb de la 30 de metri, direct în vinclu. Marton Eppel a marcat pentru ciucani în minutul 33.
La cinci minute de la startul reprizei secunde, Eppel a reușit ”dubla” și a restabilit egalitatea. Drazic a marcat golul victoriei pentru ”feroviari” în minutul 83. Trei minute mai târziu, gazdele au fost foarte aproape de a înscrie din nou. Szalay a executat excelent o lovitură liberă, însă mingea a trecut la mică distanță de bară.
A fost a doua victorie obținută de Marius Șumudică pe banca CFR-ului, după cea cu FCSB, scor 1-0, din etapa precedentă. În urma acestui rezultat, ”feroviarii” au ajuns la 9 puncte, în timp ce Csikszereda este ”lanterna roșie” a clasamentului, cu un singur punct.
Formația din Gruia are un meci mai puțin disputat în acest sezon, după ce și-a amânat partida cu U Cluj, din etapa a patra, pentru a putea pregăti meciul cu Tromso din preliminariile Conference League.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Anunțuri gratuite din Maramures


