Două clădiri istorice din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, care găzduiesc secţiile de psihiatrie adulţi şi copii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’, sunt propuse spre reabilitare prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, a declarat, astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

Potrivit acestuia, cele două proiecte au fost admise spre finanţare prin Ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Ambele imobile prezintă degradări, situaţia fiind mai gravă în cazul corpului destinat psihiatriei infantile. Acesta prezintă fisuri la nivelul pereţilor, degradări ale tencuielilor, infiltraţii ale apelor meteorice şi semne de igrasie la demisol şi parter și necesită intervenţii atât în exterior, cât şi în interior.

Pentru ambele clădiri au fost elaborate expertize tehnice, iar documentaţiile au fost însuşite de experţi tehnici atestaţi, având în vedere amplasarea imobilelor în zona centrală protejată a municipiului.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *