Chiar dacă se află în procedura de insolvență din cauza situației financiare dificile, CFR Cluj continuă să dea lovituri pe piața transferurilor. Cea mai recentă îl vizează pe Cristian Perea, un mijlocaș defensiv de 21 de ani.

Acesta aparține de Real Madrid și se poate lăuda, de asemenea, cu un titlu european la categoria U19, alături de naționala Spaniei. Site-urile de specialitate îl evaluează la 500.000 de euro.

În momentul de față, postul său este unul dintre punctele nevralgice ale formației din Gruia. Marius Șumudică a cerut întăriri, ținând cont că au plecat Karlo Muhar și Damjan Djokovic.

CFR Cluj transfera de la Real Madrid. Cristian Perea, noua lovitură a lui Marian Copilu

Potrivit fanatik.ro, Marian Copilu s-a implicat personal în negocieri și a reușit să-i convingă pe „galactici” să-și cedeze jucătorul crescut în propria academie, după nouă ani. Aceștia nu vor bani, dar au insistat pentru păstrarea unei jumătăți din drepturile federative.

Cu alte cuvinte, dacă Perea va confirma în Superliga și vor exista oferte, iar ardelenii vor decide să-l vândă, 50% din suma respectivă va merge către Real Madrid. Toate detaliile mutării au fost puse la punct.

Născut pe 17 august 2005, în Lleida, Cristian David Perea Cajiao, pe numele complet, are și cetățenie columbiană. Postul său de bază este cel de mijlocaș defensiv, dar poate fi folosit la nevoie atât ca mijlocaș central, cât și în centrul defensivei.

Primii pași în fotbal i-a făcut la Almeria, după care a trecut la UDC Pavia, ca în 2017 să intre în atenția grupării blanco. De la 12 ani, când a îmbrăcat pentru prima dată acest tricou, a trecut prin toate grupele de copii și juniori: Infantil B, Infantil A, Cadete B, Cadete A, Juvenil C, Juvenil B și Juvenil A.

A fost campion european U19, cu Spania

În 2024, noul jucător al celor de la CFR Cluj a cucerit Campionatul European U19 împreună cu echipa națională a Spaniei. Ba chiar a contribuit din plin la această performanță, fiind om de bază pe toată durata competiției, inclusiv în marea finală cu Franța.

Făcând apoi pasul către selecționata U20, a fost în lotul pentru Campionatul Mondial destinat categoriei de vârstă și a bifat două apariții, cu Maroc și Columbiei. În primul meci s-a numărat printre titulari.

Korenica și Cordea la FCSB? Marius Șumudică a făcut anunțul

În altă ordine de idei, problemele cu care se confruntă CFR Cluj l-ar putea determina pe Nelu Varga să vândă o parte dintre jucătorii importanți. S-a vehiculat că Meriton Korenica și Andrei Cordea vor ajunge la FCSB, dar Marius Șumudică a negat categoric, la fel ca Mihai Stoica.

„Nu știu de unde aveți informația că Meriton Korenica e dorit de FCSB. Am vorbit cu Cordea și Korenica, mi-au zis că nu au nicio ofertă concretă, nu se gândesc să plece, sunt cu capul la ce trebuie să facă la CFR.

Vom vedea ce se va întâmpla, mai sunt câteva zile și se închid transferurile, poate apărea ceva dacă era un interes. L-am auzit pe domnul Mihai Stoica, care cunoaște foarte bine situația, că nu vrea niciun jucător de la CFR, deci este exclus”, a declarat tehnicianul pentru sursa citată.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *