Mureș: Incendiu la un depozit de cărbuni din Bălăușeri
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de cărbuni din localitatea Bălăușeri, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.
Potrivit sursei citate, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 00:30, iar la sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la o hală industrială și la o locuință aflată în proximitate, pe o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Sângeorgiu de Pădure și Acățari, precum și două autospeciale de stingere de la Stația Miercurea Nirajului și Detașamentul Sighișoara. La locul intervenției au intervenit și un echipaj SMURD, respectiv un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
”Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanții ISU Mureș.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 05:00, iar cauza producerii acestuia urmează să fie stabilită de specialiști. AGERPRES/(AS – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 29
Anunțuri gratuite din Maramures


