În acest weekend se joacă meciurile primei etape din Lgile 3 și 4 de fotbal. Astfel, microbiștii hunedoreni au un weekend pe placul lor, în care pot urmări, din tribune sau din fața micilor ecrane, meciuri din trei divizii.

Corvinul se vede la televizor în meciul cu liderul din SuperLiga

În SuperLiga, Corvinul Hunedoara, care este, în prezent, pe locul al șaselea, ultimul care asigură prezența în play-off, va juca, la Arad, cu liderul campionatului, Dinamo, Meciul hunedorenilor din etapa a VII-a, este programat sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30, și va fi transmis, în direct, pe posturile de televiziune DigiSport 1 și PrimaSport 1. etapa începe vineri, 28 august, cu meciurile Voluntari – Oțelul (ora 18:00) și U Cluj – Petrolul (21:30). Sâmbătă, înainte de meciul Corvinului, sunt programate alte două întâlniri, de la ora 16:00 Csikszereda – CFR și de la 18:30 Argeș – Sepsi. Duminică, 30 august, sunt alte două meciuri, Farul – Botoșani, de la ora 16:00 și FCSB – UTA, de la 21:00, iar etapa se înxcheie luni, 31 august, când, de la ora 20:30, este programată întâlnirea Rapid – Craiova. Menționăm că și aceste jocuri vor fi televizate în direct de posturile mai sus menționate.

În Liga 3 Lupeniul joacă acasă, iar Jiul și Deva în deplasare

Tot în acest sfârșit de săptămână începe și Liga 3. În această competiție sunt trei echipe hunedorene, distribuite în două serii, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni în seria 6, respectiv CSM Deva în seria 7. Două dintre acestea, Deva și Jiul vor începe campionatul în deplasare, și doar Minerul va juca pe propriul teren. Astfel, în seria 7, CSM Deva va juca, la Șag, pe terenul celor de la Poli 2 Timișoara, meciul fiind programat vineri, 28 august, de la ora 18:00, tot atunci urmând a se disputa și meciul CSC Ghiroda – Timișul Șag. Celelalte meciuri ale rundei inaugurale, respectiv Unirea Alba Iulia – Unirea Sântana, Viitorul Arad – Progresul Pecica, Nera Bogodinț – CSU Alba Iulia și Metalurgistul Cugir – CIL Blaj sunt programate pentru sâmbătă, 29 august, de la ora 18:00. În seria 6 prima dintre hunedorenele care va păși pe gazon este Jiul Petroșani, trupa din Vale urmând a juca vineri, de la ora 18:00, în deplasare, la ACSO Filiași, tot atunci disputându-se și meciul Drobeta Turnu Severin – Petrolul Hârtiești. Minerul Lupeni va juca, acasă, sâmbătă, tot de la ora 18:00, cu Academica Balș, tot atunci fiind programate și celelalte meciuri din serie, adică Oltul Curtișoara – CSM Târgu Jiu, Vulturii Fărcășești – Universitatea 2 Craiova și FC Păușești – Unirea Bascov.

Începe și fotbalul județean

Tot în acest sfârșit de săptămână începe și ediția 2026-207 din Liga 4 de fotbal Hunedoara. Cum sunt 11 echipe înscrise în campionat, în fiecare rundă va sta câte una, și, conform tagerii la sorți, în etapa de debut vor avea “relaș” cei de la Gloria Geoagiu. Primele meciuri din campionat se vor juca sâmbătă, 29 august, de la ora 11:00, acestea fiind Retezatul Hațeg – CFR Simeria, Inter Petrila – Victoria Călan, CSM Vulcan – Aurul Brad și Dacia Orăștie – Șoimul Băița. Ultimul meci al etapei, Minerul Uricani – Unirea DMO General Berthelot, se joacă duminică, 30 august, de la ora 11:00. Județul hunedoara nu are reprezentantă în eșalonul secund, iar Liga 5 va începe în pe 13 septembrie.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *