MVM, grup energetic deținut integral de statul ungar, a încercat să își extindă prezența pe piața românească și prin preluarea E.ON Energie România. Tranzacția pentru achiziția unei participații de 68% din E.ON Energie România și a 98% din E.ON Asist Complet, convenită în 2024, a fost însă reziliată în decembrie 2025, după ce Guvernul României nu a susținut-o.
– articolul continuă mai jos –
MVM continuă însă proiectele din țara noastră. Proiectul fotovoltaic din Arcuș va fi realizat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 20 de hectare și va avea o putere electrică maximal instalată în rețea de 24,6 MW și o putere maximă evacuată de 21.21 MW. Dezvoltarea proiectului a început în 2022, iar obținerea autorizației ANRE reprezintă una dintre etapele esențiale pentru trecerea la faza de implementare.
„România este o piață în care MVM își construiește prezența cu o perspectivă pe termen lung. Obținerea autorizației pentru proiectul fotovoltaic de la Arcuș este un pas concret într-un plan de dezvoltare care nu se limitează la un singur proiect, ci urmărește consolidarea activităților noastre atât în producția de energie, cât și în furnizare”, a declarat Gabriel Garai, CEO MVM România.
Valoarea estimată a investiției este de 16 milioane de euro, iar finalizarea și punerea în funcțiune a centralei sunt estimate pentru mijlocul anului 2027.
Energia electrică regenerabilă produsă de centrala de la Arcuș va fi integrată în portofoliul MVM Energie România și va contribui la furnizarea de energie către clienții companiei din România. La capacitate operațională, proiectul este estimat să poată acoperi echivalentul consumului anual de energie electrică pentru aproximativ 12.000 gospodării.
Grupul și-a stabilit ca obiectiv dezvoltarea a peste 3.000 MW de noi capacități regenerabile până în 2035. În România, MVM are deja activități de producție de energie regenerabilă, precum și de furnizare de energie electrică și gaze naturale.
MVM este unul dintre principalele grupuri energetice din Europa Centrală și de Est, cu un model de business care acoperă de la producție și infrastructură până la furnizare și servicii energetice. Grupul este prezent în 23 de țări, are aproape 20.500 de angajați și deservește aproximativ 11 milioane de clienți. În 2025, MVM a vândut 40 TWh de energie electrică și 130 TWh de gaze naturale, iar strategia sa regională se concentrează pe siguranța aprovizionării, dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile și desfășurarea sustenabilă a operațiunilor.
În România, MVM este prezent de peste 15 ani și desfășoară activități în domeniul producției de energie electrică din surse regenerabile, precum și al furnizării de energie electrică și gaze naturale, dezvoltându-și prezența locală pe baza experienței și capabilităților unui grup energetic regional puternic.
Anunțuri gratuite din Maramures


