Clădirea care găzduieşte Centrul de Recuperare şi Dezvoltare Timpurie din Sânmartin va intra de săptămâna viitoare într-un proces integral de renovare şi extindere. Potrivit unui comunicat de presă emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, proiectul, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita, beneficiază de o investiţie totală de aproape 61 de milioane de lei, finanţată prin Programul Operaţional Sănătate.

Proiectul „Dezvoltarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc prin realizarea de investiţii pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de reabilitare/recuperare” beneficiază de o finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională de aproape 50 de milioane de lei. Diferenţa de aproximativ 11 milioane de lei reprezintă contribuţia proprie asigurată de Consiliul Judeţean Harghita.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul economic al spitalului, Stekbauer Zsombor Norbert, a evidenţiat detaliile financiare ale proiectului, explicând că, pe lângă Centrul de Intervenţie Timpurie, va funcţiona o secţie de recuperare pediatrică cu patru paturi, iar complexul va include şi servicii de recuperare pentru adulţi, destinate pacienţilor neurologici şi ortopedici. De asemenea, acesta a menţionat că o parte importantă a investiţiei o constituie achiziţia de echipamente medicale moderne şi robotizate în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, dintre care o parte sunt deja utilizate în cadrul Secţiei de Neurologie.

Potrivit sursei citate, proiectul presupune renovarea ansamblului cu o suprafaţă utilă de aproximativ 3.500 de metri pătraţi, construirea unei noi aripi pentru recepţie, ridicarea unui lift interior, lucrări de amenajare exterioară şi măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu mobilitate redusă.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a subliniat că obiectivul administraţiei este dezvoltarea sistemului de sănătate pentru a oferi servicii de calitate. „Sperăm ca, odată cu finalizarea acestei investiţii, să putem oferi servicii de un nivel remarcabil chiar şi la nivel naţional”, a declarat preşedintele consiliului judeţean, citat în comunicat. Acesta a precizat că se doreşte finalizarea lucrărilor în decursul următorului an, până la începerea anului şcolar, astfel încât şi grădiniţa care a funcţionat în clădire să se poată muta înapoi.

Managerul spitalului, dr. Konrád Judit, a reamintit că dezvoltarea centrului este planificată de mai mulţi ani. „Am căutat soluţii pentru a dezvolta în continuare, aici, la Sânmartin, acest centru care este deja cunoscut şi apreciat din punct de vedere profesional. Clădirea a fost renovată la vremea respectivă de „Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor – Nemzetközi Gyermekmentő Szolgálat”, iar Asociaţia Prosperitas Vitae a sprijinit activitatea desfăşurată aici, care ulterior a continuat, parţial, în cadrul spitalului. Între timp, centrul s-a transformat într-un Centru de Intervenţie Timpurie şi Recuperare”, a explicat managerul.

Reprezentanta companiei executante RBC Construct, Rudolf Krisztina, a detaliat lucrările de construcţie şi extindere, iar primarul comunei Sânmartin, Potyó Judit, şi-a exprimat recunoştinţa pentru modernizarea spaţiului în care va reveni grădiniţa. Consilierul judeţean Becze István a evidenţiat că investiţia reprezintă o contribuţie importantă la calitatea vieţii oamenilor şi a apreciat activitatea echipei spitalului, inclusiv rezultatele în atragerea tinerilor medici.

Aparatura modernă achiziţionată este deja folosită de medicii specialişti neurologi şi kinetoterapeuţi. Dr. Hajducsi Beáta, medic primar medicină fizică şi de reabilitare, a explicat că echipamentele terapeutice asistate de roboţi sprijină recuperarea pacienţilor încă din fazele timpurii. Printre acestea se numără aparatul Diego pentru recuperarea membrului superior, un dispozitiv pentru stimularea motricităţii fine a degetelor, un ecran inteligent pentru terapie virtuală şi exoscheletul EksoNR pentru reînvăţarea mersului. „Avem la dispoziţie echipamente terapeutice asistate de roboţi şi tehnologii moderne, care în această zonă sunt greu de găsit chiar şi dacă le cauţi”, a subliniat dr. Hajducsi Beáta.

Conform SJU Miercurea-Ciuc, pe durata lucrărilor la clădirea din Sânmartin, medicii şi kinetoterapeuţii Centrului de Recuperare şi Dezvoltare Timpurie îşi vor continua activitatea în cadrul Policlinicii. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *