Aici sunt 200 de prosumatori care își vor putea alimenta vecinii cu curent electric, la un preț negociat între ei. Comunitatea își propune să devină independentă energetic în viitor.
În Micăsasa, o comună formată din două sate și un cătun, există deja peste 200 de prosumatori. Timotei este unul dintre cei care dețin sisteme fotovoltaice. Produce și poate stoca energie pentru momentele când soarele nu e așa prietenos.
Timotei Păcurar, localnic: „În ultimele zile am fost 100% independent energetic. Azi-noapte mi s-a terminat bateria, undeva până la 40%, s-a descărcat, iar la 11 am avut deja bateria plină.”
Și Alexandru s-a înscris, ca prosumator, în comunitatea energetică.
Alexandru Boar, localnic: „Acesta ar fi și scopul comunității, ca să reușim să aducem un preț mai mic la energie, nu doar pentru noi, ci și pentru vecinii noștri care nu au panouri.”
Consumatorii trebuie să adere și ei la asociația creată pentru administrarea energiei produse în comunitate.
Mihai Rădulescu, coordonator proiect informatic al comunității energetice: „Nu ar trebui să presupună foarte multe schimbări, doar instalarea unui contor din acesta smart.”
Asociația dispune de o aplicație informatică care poate monitoriza la orice oră producția de energie, consumul, cât se stochează și cât s-ar putea vinde.
Paul Bărbat, președintele Cooperativei Energetice COOP Micăsasa: „Consumatorii care nu au devenit încă prosumatori sunt cei mai câștigați din această ecuație, pentru că ei o să poată să beneficieze de un preț preferențial la energie electrică, mai bun decât de la distribuitorii clasici.”
În viitor, și micile afaceri din localitate – magazine, ateliere, gatere – vor fi alimentate de comunitatea energetică. Avantajul este că acestea consumă pe timpul zilei, când în locuințe cererea nu e așa de mare.
Adrian Suciu, primarul comunei Micăsasa: „Avem nevoie de un hub unde toată energia să se adune, ca după aia să ne hrănim cu toții dintr-un centru de stocare.”
Exemplul de la Micăsasa ar putea fi urmat în curând și de alții, fie că vorbim de locuitorii unui ansamblu rezidențial sau ai unui sat.
Leea Mihăilă, Agenția pentru Managementul Energiei Brașov: „România încearcă să adere la modele care sunt funcționale în alte state membre ale Uniunii Europene.”
Comunitățile energetice sunt deja active în țări precum Spania, Germania, Italia și Grecia.
Anunțuri gratuite din Maramures


