Un motociclist a fost lovit de o mașină, luni dimineața, într-un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu.
Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 07:30, pe Șoseaua Alba Iulia, în apropiere de Metro. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul IPJ Sibiu.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia, dinspre aeroport spre centrul municipiului, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, la intersecția cu strada Turda, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu”, precizează Vlad Teodosiu-Păducel, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conducătorul motocicletei a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


