23.08.2026, 17:57
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari, duminică, 18:30, DGS 1
Sepsi – Farul, meci din cadrul etapei a 6-a, s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Partida a putut fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Sepsi – Farul 1-1. A patra remiză consecutivă pentru echipa lui Burcă. ”Marinarii” nu au răspuns, după eliminarea din Cupă
Sepsi a avut o primă repriză mai bună și a creat cele mai mari ocazii. Heras a fost aproape de gol în minutele 7 și 32, iar în prelungirile primei reprize, Rafael Munteanu a avut o paradă superbă la o nouă șansă a gazdelor.
Farul a avut și ea o ocazie în minutul 22, dar Rose a intervenit foarte bine la șutul lui Radaslavescu.
Sepsi a început bine și repriza a doua și a deschis scorul în minutul 50. Batzula a finalizat o fază frumoasă a echipei și a făcut 1-0.
Farul a reacționat imediat și a egalat în minutul 53. Sima a înscris după centrarea lui Denis Alibec din corner, astfel că schimbările făcute la pauză de Sabău au avut efect.
Farul a preluat inițiativa pe final și a fost aproape de gol în minutul 81, când Radaslavescu a șutat superb din voleu, dar Lazar a respins în corner.
Video rezumat Sepsi – Farul 1-1
Clasamentul SuperLigii
Știrea inițială
Ambele formații vin după meciurile din play-off-ul de calificare în grupele Cupei României. Dacă Sepsi a trecut după prelungiri, scor 2-0, în fața celor de la CSM Slatina, Farul a suferit o înfrângere rușinoasă în fața echipei din eșalonul secund FC Bihor, scor 0-1.
În clasament, cele două formații sunt despărțite de doar două puncte. Farul este pe locul 8 cu 8 puncte înregistrate, în timp ce Sepsi este pe poziția a 11-a.
În runda trecută din campionat, Sepsi a remizat pe terenul celor de la Csikszereda, scor 0-0, în timp ce Farul a înregistrat și ea un rezultat de egalitate, scor 1-1 pe terenul celor de la FC Argeș.
- Ultimul meci direct din Sepsi și Farul a avut loc pe 12 mai 2025, când Farul s-a impus cu 4-1 în fața covăsnenilor.
VIDEO Rezumat Sepsi – Farul 1-4, ultimul meci direct dintre cele două formații
Clasamentul din SuperLiga României
Anunțuri gratuite din Maramures


