Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în urma unor percheziţii efectuate în judeţul Harghita, într-un dosar privind deţinerea şi comercializarea ilegală de produse accizabile.
Poliţiştii au ridicat aproape 15.000 de ţigarete, 45 de litri de alcool şi peste 8.000 de lei.
Potrivit IPJ Harghita, ieri au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în judeţ.
Acţiunea a avut loc într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte privind deţinerea, în afara antre-pozitului fiscal, sau comercializarea în România a unor produse accizabile nemarcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege.
De asemenea, au fost puse în executare două mandate de aducere.
Anunțuri gratuite din Maramures


