O societate comercială din Alba Iulia a achitat o factură falsificată în valoare de 76.250 de euro, după ce persoane necunoscute s-ar fi infiltrat în corespondența electronică purtată cu un partener din străinătate.
Escrocii ar fi folosit adrese de e-mail similare celor autentice și ar fi înlocuit datele contului bancar în care trebuiau transferați banii. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba continuă cercetările pentru înșelăciune.
– articolul continuă mai jos –
Reprezzentanții IPJ Alba au precizat că la data de 20 august, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Alba Iulia, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, la data de 17 august, persoane necunoscute s-ar fi interpus, prin folosirea unor adrese de e-mail similare, în corespondența electronică purtată între societatea reprezentată de bărbatul de 59 de ani și o societate din străinătate, moment în care ar fi transmis, pe adresele de e-mail ale societăților, modificări ale datelor contului bancar.
În acest context, la data de 20 august 2026, de pe adresa de e-mail similară cu a societății din străinătate, persoanele necunoscute ar fi transmis societății din Alba Iulia, o factură în valoare de 76.250 de euro, pe care reprezentanții acesteia au achitat-o, transmițând banii în contul indicat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
„Ce trebuie să faceți pentru a vă proteja:
-Verificați cu atenție adresele electronice ale societăților cu care colaborați;
-Solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi detaliile companiei sau orice alt document relevant;
-Fiți mereu vigilenți în mediul digital și luați-vă timp pentru a vă asigura că păstrați controlul datelor dumneavoastră;
-Informați-vă continuu din surse oficiale – fiți la curent cu cele mai recente tehnici de înșelăciune și educați-vă familia și prietenii pentru a evita astfel de capcane;
-Raportați înșelăciunile – dacă sunteți victima unei înșelăciuni sau suspectați că cineva vă încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Anunțuri gratuite din Maramures


