Târgul Gaudeamus Radio România va rămâne deschis în Piața Mare a Sibiului până duminică, 23 august.

La Sibiu s-a deschis astăzi Târgul de Carte Gaudeamus Radio România.

Această ediție aduce la un loc, în cele 15 pavilioane amplasate în Piața Mare din centrul istoric al orașului, peste 40 de standuri, printre care cele mai cunoscute edituri din țară, precum și distribuitori de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale.

În acest an, președintele de onoare al târgului este publicistul, scriitorul și diplomatul Emil Hurezeanu. Originar din Sibiu, el a salutat organizarea acestui târg de carte într-un oraș cultural și european, precum Sibiul.

“Suntem într-un loc de intersecții culturale și istorice europene, care a premers cu mult Uniunea Europeană și conștiința europeană. Aici, Europa a fost practicată, pentru că culturi, confesiuni, seminții din direcții diferite s-au întâlnit spre mulțumirea tuturor. Și acum suntem invitați, prin concursul generos al postului Radio România, să-i reîntâlnim oamenii, locurile, ideile, prin cărți”, a spus Emil Hurezeanu.

La deschidere a fost prezent și președintele director general al Radio România, Robert Schwartz, și el sibian la origine.

“E o ocazie unică să fim aici toți cei care suntem convinși că, atâta timp cât există o carte bună, e și lumea salvată. Radioul public este un reper în societatea din România și faptul că noi suntem cei care organizăm Târgul de Carte Gaudeamus de peste trei decenii e un semnal clar că, atâta timp cât există o carte, există și o speranță pentru libertate, pentru democrație”, a spus Robert Schwartz.

Târgul Gaudeamus Radio România va rămâne deschis în Piața Mare a Sibiului până duminică, 23 august.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *