Într-o bibliotecă, timpul pare să curgă altfel. Când treci printre rafturile cu cărți, ai impresia că lumea își încetinește ritmul, deși, dincolo de ferestre, telefoanele sună, mesajele se succed, iar informația se schimbă de la o oră la alta. Cartea pare să fi rămas aceeași, dar lumea în care este citită s-a schimbat, iar bibliotecile încearcă să găsească un echilibru între foșnetul paginii și ritmul alert al lumii digitale.
Biblioteca Județeană ‘Bod Peter’ din Sfântu Gheorghe nu se mai bazează doar pe bogăția și prestigiul colecțiilor sale, ci caută modalități prin care să rămână relevantă într-o lume în care distanța dintre o întrebare și un răspuns se măsoară în câteva secunde. Iar miza e să facă față acestei schimbări fără să renunțe la ceea ce o definește, prin urmare în jurul cărții au apărut festivaluri, ateliere, programe pentru copii, tehnologie și întâlniri între oameni care, altfel, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată.
Răspunsul la întrebarea: cum mai aduci cititorul la carte într-o epocă în care aproape totul se întâmplă pe ecran, nu a fost o luptă cu telefonul sau tableta, ci transformarea ‘concurenței’ într-un instrument.
‘Ne-am dat seama că poate nu noi suntem cei care trebuie să scoată telefonul din mâna copilului, dar trebuie să punem cartea lângă sau trebuie să combinăm cele două lucruri’, a declarat pentru AGERPRES, directorul bibliotecii, Szonda Szabolcs.
Iar filosofia sa s-a văzut cel mai bine la Târgul de Carte și Festivalul de Literatură Contemporană Sepsi Book de la Sfântu Gheorghe, pe care Biblioteca Județeană l-a organizat pentru a cincea oară în acest an.
Strategia Bibliotecii Județene din Sfântu Gheorghe a mers, însă, și mai departe, prin lansarea programului ‘La drum cu lectura’, care încearcă să așeze cartea în viața copiilor de la vârste foarte fragede.
Prin acest program, inițiat în 2010 și susținut de Primăria Sfântu Gheorghe, nou-născuții primesc un fel de ‘trusou de lectură’, cu abonament la bibliotecă și volume potrivite primilor ani de viață, însoțite de recomandări pentru părinți.
‘Ne-am gândit că și comunitatea și noi avem nevoie de acest program. Ne-am gândit că, poate e un cuvânt mare, să formăm utilizatori încă de la cea mai fragedă vârstă, să formăm oameni iubitori de carte. Asta înseamnă că ne-am gândit la nou-născuții din Sfântu Gheorghe, care primesc un fel de trusou de lectură, cum ar veni, și pornesc la drum deja cu lectura. E vorba despre câteva cărți care pot fi utilizate, pentru că nu pot să spun citite, până la vârsta de 3 ani, deci până intră în grădiniță. Și, bineînțeles, nu e vorba doar despre nou-născuți, ci și despre familiile lor, pentru că familiile sunt un pilon foarte important în acest program. Familiile primesc și un fel de îndreptar de lectură, deci un mic ghid, nu cu sfaturi, ci cu recomandări (…) despre cum poate fi apropiat copilul de carte (…) Programul a fost extins și la nivel liceal, bineînțeles cu cărți specifice vârstei elevilor (…) Eu zic că dacă un om iubește cartea, îi place să se informeze, înseamnă că este un membru mai valoros al comunității și este un câștig și pentru el și pentru comunitate’, a mai spus Szonda Szabolcs.
Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat atât prelungirea până în 2031 a contractului de asociere între partenerii programului, cât și bugetul aferent derulării acestuia pentru anul 2026, în valoare totală de 44.000 de lei.
Relația statornică dintre Biblioteca Județeană și comunitate s-a văzut și atunci când instituția a avut, la rândul ei, nevoie de sprijin, neputând, din cauza restricțiilor bugetare, să achiziționeze o parte dintre titlurile dorite.
‘Problemele financiare nu au fost locale, ci au fost restricțiile centrale de la Guvern ‘citire’. De fapt, asta a însemnat că noi am avut de la Consiliul Județean fondurile necesare pentru a cumpăra carte în ultima parte a anului trecut, doar că n-am avut voie să le cheltuim. Și atunci ne-am gândit să apelăm la publicul nostru drag, la cititorii fideli și la prietenii bibliotecii (…) A fost o rugăminte prietenească și noi ne-am mirat și am fost foarte plăcut surprinși cât de operativ și de repede au reacționat cititorii noștri (…) La începutul acestui an am avut toate cărțile dorite și suntem foarte bucuroși că am fost sprijiniți în așa măsură și cu atâta amabilitate și empatie’, a adăugat Szonda Szabolcs.
Biblioteca Județeană Covasna a fost înființată în 1974 și poartă din 2006 numele cărturarului transilvănean Bod Peter (1712-1769), fiind este una dintre principalele instituții culturale ale județului.
Aflată în subordinea Consiliului Județean Covasna, instituția gestionează un fond de carte de peste 250.000 de cărți și alte documente în limbile română, maghiară, dar și alte limbi și funcționează și ca centru metodologic pentru celelalte biblioteci publice din județul Covasna, oferind îndrumare profesională, programe de formare și asistență pentru bibliotecari.
Dar dacă în marile orașe biblioteca poate încerca să se reinventeze prin evenimente, festivaluri și alte proiecte culturale, în comunitățile mici supraviețuirea bibliotecilor este uneori mai dificilă, mai ales atunci când resursele financiare sunt puține.
Un exemplu pozitiv vine din comuna Sita Buzăului, unde biblioteca comunală continuă să-și păstrează rolul tradițional, dar și să se adapteze lumii contemporane, fiind nu doar un spațiu destinat împrumutului de cărți, ci și un loc de întâlnire, de socializare și educație pentru copii și familiile lor.
Primarul comunei, Nicolae Stoica, aflat la al patrulea mandat, consideră că e obligatoriu ca investițiile în infrastructură să fie completate de investiții în educație și cultură.
În ultimii ani, administrația locală a investit constant în unitățile de învățământ din comună, construind două grădinițe noi și modernizând celelalte clădiri școlare. În paralel, a încercat să mențină vie și activitatea culturală, inclusiv prin susținerea bibliotecii.
‘Din primul mandat am constatat că într-o comunitate nu este suficient să faci doar infrastructură mare – apă, canalizare, asfalt sau iluminat. Sunt importante, dar nu mi-am dorit să pierd din vedere educația (…) Dacă vrei să dezvolți comunitatea și să ceri ceva comunității, mai întâi trebuie să o educi (…) În fiecare an am alocat cât am putut pentru fondul de carte, am cumpărat noutăți editoriale și am încercat să ținem fruntea sus. Degeaba faci educație în școală dacă nu continui acest lanț. Îl închidem prin activități culturale și prin bibliotecă’, a declarat. pentru AGERPRES, primarul Nicolae Stoica.
Biblioteca funcționează în cadrul Căminului cultural și a fost modernizată în ultimii ani. Bibliotecara Maria Magdalena Lazăr, care coordonează activitatea instituției de trei ani, povestește că atunci când a preluat postul, biblioteca era puțin frecventată de copii. Schimbarea a venit prin parteneriatul cu școala și prin organizarea constantă de activități adaptate intereselor celor mici.
Atelierele organizate de bibliotecă includ activități tematice de Crăciun și Paște, pictură, lectură, proiecții de film, jocuri, activități culinare și întâlniri interactive.
‘Nu putem să facem două ore doar de lectură, pentru că se plictisesc. Avem o poveste, vorbim despre cărți, dar completăm cu joacă și activități practice. Așa reușim să-i apropiem de lectură’, explică bibliotecara.
Fondul de carte este completat anual cu sprijinul Primăriei, accentul fiind pus pe lecturile școlare. Atunci când nu există suficiente exemplare dintr-un titlu solicitat de elevi, bibliotecara pune mâna pe scaner și trece la multiplicat.
‘Dacă avem o singură carte și o clasă întreagă trebuie să o citească, o scanăm și o multiplicăm. O tipărim, o îndosariem și copiii o pot împrumuta. Ne adaptăm cum putem’, explică bibliotecara.
Pe lângă lectură, biblioteca găzduiește și activități de robotică realizate în parteneriat cu Fundația Progres. Programul, ajuns la al doilea an, reunește peste 20 de copii care învață noțiuni de programare și electronică prin intermediul unor kituri educaționale.
‘Pentru comunitatea noastră este un lucru important. Copiii lucrează pe laptopuri, construiesc circuite simple și învață lucruri noi. Le place foarte mult’, afirmă aceasta.
Succesul activităților se vede și în numărul participanților. Într-una dintre vacanțele de vară, biblioteca a organizat activități în toate cele trei sate ale comunei – Sita Buzăului, Crasna și Zăbrătău – iar la întâlnirea finală au participat peste 100 de copii.
În jurul bibliotecii s-a format și o mică rețea de voluntari, iar activitățile sunt sprijinite de cadre didactice, personalul căminului cultural și de administrația locală.
Asistentul medical școlar Prundar Ana Maria, implicată în organizarea atelierelor, consideră că biblioteca joacă un rol important în dezvoltarea relațiilor dintre copii.
‘Reușim să-i adunăm, să comunice între ei, să vorbească despre cărțile citite și despre ceea ce îi pasionează. Pentru mulți dintre ei, biblioteca este în primul rând un loc de întâlnire și de socializare (…) Eu văd biblioteca și ca pe un punct de întâlnire pentru familii. Chiar dacă trăim într-o lume a telefoanelor și a internetului, oamenii au nevoie să se întâlnească, să facă lucruri împreună și să descopere cărțile în felul lor’, afirmă Prundar Ana Maria.
Sita Buzăului demonstrează că valoarea unei biblioteci nu se măsoară doar în numărul de volume sau în dimensiunea clădirii, ci și în oamenii care se află în spatele ei.
De la Sita Buzăului, luăm drumul către Comandău, o localitate aflată lângă stațiunea Covasna, la o altitudine de peste 1000 de metri. În anul 2017, biblioteca școlii a fost grav afectată de un incendiu care a ars din temelii și școala din localitate. Flăcările au mistuit atunci aproximativ 9.000 de volume. Pentru o comunitate mică, pierderea nu a însemnat doar dispariția unor cărți, ci și a unei colecții construite de-a lungul generațiilor.
Vestea a depășit rapid granițele județului și ale țării, declanșând un val impresionant de solidaritate. Din această mobilizare s-a reconstruit, în timp, un fond de carte impresionant pentru o comunitate mică, biblioteca Școlii Generale ‘Horn David’ numărând, în prezent, aproximativ 12.000 de volume.
‘Când s-a întâmplat atunci cu școala generală, vestea a ajuns nu doar în țară, ci și peste hotare. Au venit donații de cărți, rafturi, mobilier și multe alte lucruri necesare (…) În timpul anilor am primit foarte multe donații de cărți. Biblioteca școlii funcționează acum cu aproximativ 12.000 de volume și este gestionată de o învățătoare. Copiii pot împrumuta cărțile recomandate de profesori și cele necesare pentru lecturile din programa școlară’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Comandău, Kocsis Bela, aflat la cel de-al șaptelea mandat.
În paralel, comuna păstrează și o bibliotecă publică, care deservește întreaga comunitate. Și aceasta dispune de aproximativ 12.000 de volume, iar accesul la cărți este asigurat prin intermediul unui angajat al Primăriei.
‘Biblioteca comunei are tot aproximativ 12.000 de volume. Nu mai avem un post distinct de bibliotecar, însă există o persoană desemnată care se ocupă de activitate și îi ajută pe cei care doresc să împrumute cărți (…) Cândva am avut și un post de bibliotecar, dar acum, cu restructurările, abia putem să facem față cerințelor (…) Pentru activități culturale avem alte spații. Biblioteca a rămas bibliotecă. Acesta este rolul ei principal și așa funcționează cel mai bine pentru comunitatea noastră (…) Acum, în câteva minute, poți găsi pe internet rezumatul unui roman sau informațiile de care ai nevoie. Viața s-a schimbat. Dar atunci când citești o carte și îi răsfoiești paginile, îți rămân altfel în memorie personajele, autorul și povestea. De aceea cred că biblioteca este încă necesară și trebuie susținută’, a spus acesta.
Consiliul Județean Covasna a încercat, de-a lungul timpului, să creeze o rețea prin care să ‘nu lase în urmă’ nicio bibliotecă rurală, acordând finanțare nerambursabilă pentru reabilitarea și modernizarea lor, dar și a altor obiective comunitare, cum ar fi cămine culturale, cabinete medicale și stomatologice, spații pentru tineret, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, servicii voluntare pentru situații de urgență și altele.
Președintele Consiliului, Tamas Sandor, a declarat, pentru AGERPRES, că aceste programe, reunite sub genericul ‘Satul modern’, au scopul de a atenua diferențele dintre mediul rural și cel urban în ceea ce privește serviciile și infrastructura și de a contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al comunităților mici.
‘Mulți m-au întrebat de ce pentru mediul rural? Pentru că în mediul urban, orașele, mai ales municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, au un buget destul de vast, (…) însă comunitățile locale mici au nevoie și de idei, dar și de cofinanțare. De aici pornind, în ultimii ani am inițiat peste zece programe de dezvoltare locală (…) Iar asta înseamnă că vrem să aducem viața de la sat, calitatea vieții de la sat mai aproape de calitatea vieții trăite într-un oraș’, a spus Tamas Sandor, punctând faptul că autoritățile locale pot obține finanțare pentru aceste proiecte cu condiția de a contribui cu o sumă cel puțin egală cu cea obținută din partea Consiliului Județean.
Cu siguranță, biblioteca viitorului nu va mai fi doar locul în care mergi să împrumuți o carte, ci locul în care înveți, descoperi, te întâlnești cu alții și, uneori, îți amintești de ce merită să deschizi o carte în loc să cauți un rezumat pe internet.
Pentru că, într-o lume care se grăbește tot mai mult, biblioteca rămâne unul dintre puținele locuri în care timpul nu se măsoară în clickuri, notificări sau secunde, ci în foșnet de pagini. AGERPRES/(A – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Anunțuri gratuite din Maramures


