-
Cupa României: Chiajna – Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
-
Cupa României: Bihor – Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Marian Huja a fost titular pentru CFR Cluj în a doua parte a stagiunii trecute și a avut evoluții foarte bune. Acestea l-au convins pe patronul Ioan Varga (54 de ani) să-l transfere definitiv în acest mercato. Însă, fundașul se va despărți prematur de gruparea ardeleană.
Marian Huja pleacă de la CFR Cluj, dar Pogon Szczecin susține că încă nu a primit cei 250.000 de euro
Nu la mult timp de la transferul definitiv din Polonia, CFR Cluj s-a înțeles cu Raja Casablanca și l-a cedat deja pe Marian Huja la multipla campioană din Maroc.
Ardelenii vor încasa de la africani 350.000 de euro, adică cu 100.000 de euro mai mult decât suma convenită cu Pogon Szczecin pentru a-l transfera definitiv pe Huja din Polonia.
Cu Marian Huja așteptat să fie prezentat în Maroc, cei de la Pogon Szczecin au reclamat-o pe CFR Cluj la FIFA pentru neplata sumei de 250.000 de euro convenite la momentul acordului de la începutul verii.
”Suntem foarte dezamăgiți de atitudinea lor. Termenul de plată a expirat, iar noi nu am primit niciun ban. În consecință, am luat deja măsurile necesare pentru a proteja interesele clubului Pogon”, a transmis Tan Kesler, directorul executiv al celor de la Pogon Szczecin, potrivit celor de la goal.pl.
Marian Huja a jucat jumătate de sezon la Pogon, din iulie 2025 până în ianuarie 2026, după care a fost împrumutat de CFR Cluj.
Fundașul tocmai semnase în această vară un contract întins până în iulie 2028 cu CFR Cluj.
Marian Huja a vrut să plece de la CFR Cluj
Marian Huja și-a dorit să plece de la CFR Cluj în această vară, cel mai probabil, după ce a fost deranjat de situația financiară a clubului.
Marius Șumudică (55 de ani), noul antrenor al lui CFR Cluj, a dezvăluit situația lui Huja chiar la prima sa conferință de presă de la revenirea în Gruia.
”Huja înţeleg că va pleca. A fost liber să plece. S-a dus. Eu doar vă spun că nu face parte din planurile mele. Este liber să discute cu conducerea clubului.
Probabil că se va transfera, nu ştiu exact. Şi-a dorit să plece, nu pot să-l leg, să-l ţin acum. Din punctul meu de vedere, e liber”, spunea Marius Şumudică, la conferinţa de presă.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Marian Huja, conform Transfermarkt
Marian Huja a jucat 13 meciuri pentru CFR Cluj (12 în sezonul trecut și unul în actuala stagiune).
Odată cu plecarea lui Marian Huja, CFR Cluj este obligată să transfere în perioada imediat următoare cel puțin un stoper, în contextul în care echipa îl are apt în centrul apărării doar pe Renato Pantalon (28 de ani).
Mai mult, croatul nu a dat siguranță în meciurile pe care le-a jucat la CFR Cluj până acum. Marius Șumudică a anunțat că va încerca să perfecteze primele sale transferuri în Gruia.
Etichete: fifa , pogon szczecin , marian huja , marian huja cfr cluj , tan kesler
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


