Festivalul Internaţional de Jazz de la Miercurea-Ciuc, şi-a derulat cea de-a 16-a ediţie în perioada 14-16 august 2026, adunând sute de spectatori în curtea Cetăţii Mikó. Evenimentul, organizat de Asociaţia Mini Jazzfesztivál în parteneriat cu Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, Consiliul Judeţean Harghita şi Centrul Cultural Judeţean Harghita, a inclus nouă concerte susţinute de muzicieni din România, Ungaria, Norvegia, Polonia, Anglia, Italia şi Germania.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Csiki Jazz, programul muzical al acestei ediţii a acoperit o gamă variată de stiluri, de la jazzul tradiţional până la jazz modern, fusion, influenţe scandinave şi elemente de folclor balcanic sau maghiar. Pe scena principală au urcat artişti şi formaţii precum Nicolas Simion, Dresch Mihály, Yazz Ahmed, Liv Andrea Hauge Trio, Jazzbois, Barabás Lőrinc, Wojtek Mazolewski Quintet şi Random Trip. În paralel, festivalul a oferit o platformă de promovare tinerelor grupuri EperJam, Szabó Bence Band şi Lila Gőz.

Conform sursei citate, pe lângă producţiile muzicale principale, manifestarea din acest an a cuprins activităţi complementare, printre care ateliere de creaţie vizuală prin proiectul Jazz Painting, un workshop de Lindy Hop şi spaţii dedicate copiilor în faţa cetăţii. Serile s-au încheiat cu sesiuni de jam session organizate la Ant Underground Bar, în colaborare cu formaţia Meshroom, unde au evoluat deopotrivă muzicieni locali şi invitaţi din străinătate.

„Pentru mine, ediţia din acest an a festivalului de jazz a fost una dintre cele mai colorate, plină de emoţii, recunoştinţă, bucurie şi artişti minunaţi”, a declarat Szilágyi Nóra, directoarea festivalului, citată în comunicat.

Potrivit directoarei, solidaritatea comunităţii a salvat continuitatea festivalului, în condiţiile în care viitorul evenimentului devenise incert din cauza problemelor financiare apărute anul trecut.

După încheierea festivalului, organizatorii Csíki Jazz au adresat mulţumiri finanţatorilor, sponsorilor, partenerilor, voluntarilor, precum şi spectatorilor care au fost prezenţi la evenimentele desfăşurate pe parcursul celor trei zile. (E. Şerdean)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *