Articol de Marius Mărgărit – Publicat marti, 18 august 2026, 15:31 / Actualizat marti, 18 august 2026 15:37

Chiar dacă finanțatorul Nelu Varga nu a recunoscut niciodată oficial, procesul prin care CFR Cluj a cerut intrarea în insolvență continuă.

Surse din lumea fotbalului susțin că joi va avea loc primul termen, la Tribunalul Cluj, în care instanța și-ar putea da acordul pentru ca gruparea din Gruia să intre iar într-un proces de reorganizare.

Săptămâna trecută au mai apărut 7 memorii la FIFA

Condiția principală pentru ca judecătorul să fie de acord cu intrarea în insolvență a clubului este ca CFR să facă dovada că veniturile nu mai pot acoperi datoriile istorice, dar și pe cele curente.

În bilanțul pe 2025 figurau deja numeroase datorii: credite, restanțe față de angajați și datorii către autoritățile fiscale, care, însumate, ajungeau la 25,5 milioane de euro.

Recent, ANAF a pus poprire pe conturile celor de la CFR Cluj, pentru o datorie de aproximativ două milioane de euro.

Mai nou, pentru perioada 13-15 august 2026, la FIFA au apărut și alte 7 memorii ale unor foști sau actuali jucători, care și-au cerut drepturile financiare. Iar forul mondial a pus iar interdicție de transferuri până la achitarea acestor debite.

În total, numărul plângerilor jucătorilor neplătiți a ajuns la 10!

În condițiile în care Marius Șumudică, noul antrenor al celor de la CFR, așteaptă să-i mai fie aduși cel puțin 4-5 jucători, aceasta fiind una dintre condițiile stabilite în momentul în care a acceptat să preia echipa, aflată într-o situație extremă, nu doar financiar, dar și al rezultatelor sportive.

Pe loc de baraj

După 5 etape din Superligă, CFR Cluj se află pe locul 13, de baraj, cu numai 3 puncte (mai are de disputat restanța cu Universitatea Cluj). Adică a acumulat numai un sfert din punctele puse în joc.

Iar în ultima rundă, ardelenii au fost surclasați, pierzând la scor de neprezentare, 0-3, întâlnirea cu nou-promovata Corvinul Hunedoara, care se află pe locul 6. În următoarea rundă, echipa din Gruia primește vizita liderului FCSB. Iar tehnicianul a tras un semnal de alarmă.

A declarat pentru fanatik.ro că „situația e incertă, jucătorii întreabă, totul e dificil. Am venit aici pentru că mi s-au promis 4-5 jucători. În condițiile de față, nouă ne trebuie 6-7 jucători. Până acum n-a venit nimeni. Vedem până la ora meciului cu FCSB ce se va întâmpla. E foarte greu să continui în astfel de condiții”.

Știam unde vin, mi-am asumat, dar în anumite condiții. Va trebui să aducem jucători. Dacă nu vom aduce patru jucători săptămâna asta, CFR Cluj este prima candidată la retrogradare. Practic n-am niciun fundaș central. În condițiile în care nu se aduce nimic, o să am discuții. Nu știu ce penalități au de plătit, dar se fac eforturi să deschidă transferurile

– Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *