CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images
Deși problemele financiare ale clubului nu erau un secret, toată lumea a început să se întrebe ce a dus la colapsul din ultima vreme. Datorii au existat mereu în tabăra ardeleană, însă ele erau de fiecare dată stinse fără mari emoții, în timp ce situația de acum este cu adevărat dramatică, iar insolvența pare singura soluție plauzibilă.
Această strategie a durat aproximativ un an, însă finanțatorul echipei era total nemulțumit de faptul că CFR Cluj nu era capabilă să se bată la titlu. Neluțu Varga dorea să obțină rezultate mai importante, astfel că a promis că va aduce fonduri substanțiale în club pe parcursul perioadei următoare și s-a renunțat la planul inițial. După această discuție între omul de afaceri și oficiali, s-a decis aducerea unor jucători de calibru, printre care se numărau Kurt Zouma, Islam Slimani și Marcus Coco.
Fotbaliștii au costat sume importante de bani și nu au dat randamentul dorit, astfel că CFR Cluj a înregistrat o nouă pierdere, aceasta dovedindu-se fatală. Neluțu Varga nu a avut succesul sperat în afaceri și nu a putut veni cu sumele promise, așa că planul de redresare a eșuat. Ba mai mult, situația financiară s-a înrăutățit atât de mult încât ardelenii urmează, aproape sigur, să intre în insolvență.
Astfel, la un an de când Kurt Zouma a sosit în Gruia, mutarea fiind considerată probabil cea mai spectaculoasă din istoria fotbalului românesc, formația clujeană plătește tribut deciziilor financiare luate în acea perioadă și se pregătește de un nou capitol dureros, după cel din perioada 2015-2017.