Informarea și dezvoltarea competențelor tinerilor, priorități în cadrul proiectului în care municipiul Deva este partener

Primăria Municipiului Deva se implică activ în sprijinirea tinerilor din județul Hunedoara prin proiectul „Tineret pentru viitor”, o inițiativă prin care sunt dezvoltate servicii și activități dedicate informării, consilierii, orientării profesionale și dezvoltării competențelor tinerilor cu vârste între 14 și 30 de ani.

În calitate de partener al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, Municipiul Deva contribuie la implementarea proiectului și la apropierea serviciilor oferite de tineri și de comunitățile în care aceștia trăiesc.

Una dintre activitățile desfășurate în cadrul proiectului a avut loc în municipiul Brad, unde tinerii au fost informați cu privire la oportunitățile de dezvoltare personală și profesională pe care le pot accesa.

La întâlnirea de informare au participat specialiști din cadrul Primăriei Brad, experți ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara și experți externi ai Primăriei Municipiului Deva.

Tinerilor le-au fost prezentate obiectivele proiectului, activitățile derulate și modalitățile concrete prin care pot beneficia de sprijin. Printre acestea se numără consilierea profesională, orientarea în carieră și activitățile de dezvoltare a competențelor, care îi pot ajuta să își contureze mai clar traseul educațional și profesional și să își crească șansele de integrare pe piața muncii.

Un rol important în cadrul proiectului îl au activitățile de formare și dezvoltare a competențelor. Tinerii pot avea acces la activități dedicate competențelor digitale și antreprenoriale, precum și competențelor civice și juridice. De asemenea, sunt abordate teme legate de protejarea mediului și de responsabilitatea civică.

Proiectul include și o importantă componentă de informare și prevenție, prin abordarea unor probleme care pot afecta direct viața tinerilor. În cadrul întâlnirii de la Brad au fost prezentate informații privind riscurile și consecințele consumului de droguri, importanța prevenirii, precum și aspecte referitoare la violența domestică și necesitatea solicitării sprijinului în situațiile de risc.

,,Primăria Municipiului Deva acordă o atenție deosebită tinerilor și oportunităților pe care aceștia le au pentru a-și construi un viitor aici, în comunitățile noastre. Prin proiectul «Tineret pentru viitor», ne implicăm într-un demers concret de informare, consiliere și dezvoltare a competențelor, astfel încât tinerii să fie mai bine pregătiți pentru piața muncii și pentru provocările societății actuale. Este important ca informația și sprijinul să ajungă direct la tineri, iar colaborarea dintre instituțiile implicate ne permite să facem acest lucru”, transmit reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.

Prin obiectivele sale, proiectul „Tineret pentru viitor” urmărește să răspundă nevoilor reale ale tinerilor și să contribuie la creșterea șanselor acestora de angajare, dezvoltare profesională și integrare socială. Totodată, proiectul contribuie la reducerea fenomenului NEET, prin identificarea și sprijinirea tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează o formă de educație sau formare.

În total, 1.580 de tineri cu vârste între 14 și 30 de ani beneficiază de sprijin în cadrul proiectului „Tineret pentru viitor”.

Activitatea de la Brad face parte din demersurile prin care partenerii proiectului aduc informația și oportunitățile disponibile cât mai aproape de tineri, oferindu-le acestora acces direct la specialiști și la servicii care îi pot ajuta să își dezvolte competențele și să își construiască un parcurs profesional.

Proiectul „Tineret pentru viitor”, Cod SMIS 337431, este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și are o valoare totală de 9.946.223,70 lei.

Beneficiar: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Partener: Municipiul Deva

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *