Patru accidente rutiere, soldate cu victime, s-au produs, în ultimele zile în județul Sibiu. Mai mulți pacienți au fost internați la Spitalul Județean, iar unul a fost transferat la un spital din Târgu Mureș.
Medicii se îngrijesc de starea mai multor pacienți răniți în accidente produse, în perioada 13-15 august, pe șoselele din județul Sibiu. În timp ce unele victime au scăpat cu răni ușoare și nu au necesitat internarea, altele se recuperează pe patul de spital.
Primul din seria accidentelor din ultimele zile s-a produs joi dimineața, în timp ce un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, spre bulevardul Mihai Viteazu, și a acroșat un pieton în vârstă de 90 de ani, tot din Sibiu, care se afla în apropierea trecerii de pietoni. Bărbatul a fost dus la UPU Sibiu și, din fericire, în urma investigațiilor, s-a constatat faptul că nu a fost rănit grav, astfel că a putut pleca acasă cu recomandări medicale.
Al doilea accident a avut loc vineri, 14 august, la Cașolț, la intersecția străzilor Principală cu Gării. Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un tractor, un bărbat în vârstă de 39 de ani, ar fi pătruns pe celălalt sens de mers și a acroșat un moped condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Tânărul a fost adus de urgență la UPU Sibiu și a fost internat pe Secția Clinică Ortopedie – Traumatologie, acolo unde primește tratament și este monitorizat de medici.
Citește și: Tânăr pe scuter lovit de un tractor la Cașolț
În dimineața zilei de 15 august s-a produs un accident pe autostrada A1 în apropiere de Săliște. Din primele cercetări a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 42 de ani, cetățean străin, a intrat în coliziune cu remorca ansamblului TIR condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Dâmbovița. În urma impactului au rezultat 4 victime, doi adulți și doi copii. În timp ce minorii au ajuns la Spitalul de Pediatrie, adulții au fost duși la UPU Sibiu. O femeie a suferit multiple traumatisme, iar în urma investigațiilor s-a decis să fie transferată la Spitalul din Târgu Mureș pe Secția Neurochirurgie. Bărbatul rănit în accident a primit îngrijiri în UPU, iar apoi a plecat cu recomandări medicale.
Citește și: Accident grav pe autostradă: patru victime primesc îngrijiri
Tot în 15 august s-a produs un accident și în Cisnădie, acolo unde o femeie de 86 de ani, care conducea un triciclu electric, a oprit pe strada Unirii, iar la punerea în mișcare nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism care era condus dinspre strada Unirii, spre strada 1 Decembrie de un tânăr în vârstă de 19 ani. În urma impactului, femeia a fost transportată la UPU Sibiu, după care a fost internată pe Secția Chirurgie 1, unde se află și în prezent, continuând tratamentul și monitorizarea. (DETALII DESPRE ACCIDENT, AICI)
Anunțuri gratuite din Maramures


