Pagubele provocate de incendiul izbucnit, duminică, la hala de sortare a deșeurilor din localitatea Leț sunt estimate la aproximativ un milion de euro, a declarat, luni, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (ADI SIMD) Covasna, Ambrus Jozsef.

Potrivit acestuia, incendiul a izbucnit la deșeurile reciclabile pregătite pentru sortare, depozitate în spatele stației, și s-a propagat rapid la hala de sortare, unde au ars utilajele și echipamentele.

”Paguba este destul de mare, (…) în jur de un milion de euro este paguba apreciată”, a declarat Ambrus Jozsef, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a precizat că prioritatea autorităților și a operatorilor implicați este menținerea activității de colectare și sortare a deșeurilor reciclabile, pentru a evita perturbarea serviciului.

”Încercăm din răsputeri să găsim soluții, în primul rând pentru ca activitatea de colectare a deșeurilor reciclabile să nu fie perturbată. Se pare că vom găsi o soluție. Mâine dimineață la ora 09:00 vom lua o decizie în acest sens și facem eforturi foarte mari pentru a găsi o soluție temporară și sortarea în continuare să meargă înainte”, a mai spus directorul ADI SIMD Covasna.

În ceea ce privește cauza incendiului, Ambrus Jozsef a menționat că raportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna nu a fost încă finalizat, însă a apreciat că este posibil să fi fost provocat de autoaprindere.

”Referatul celor de la ISU încă nu a sosit. (…) Ãla va fi biblie, dar apreciem că este vorba despre o autoaprindere. De ce? Duminică nu s-a lucrat, nu a fost om, toate utilajele au fost oprite și, în plus, pe videocameră se vede foarte clar cum se aprinde inițial o flacără mică și care se propagă cu viteză pe hala de sortare. Dar, repet, până când nu vine ISU cu referatul, acestea sunt presupunerile noastre. S-a aprins deșeul reciclabil pregătit pentru reciclare în spatele stației de sortare”, a afirmat Ambrus Jozsef.

Directorul ADI SIMD Covasna a adăugat că autoritățile de mediu monitorizează calitatea aerului cu ajutorul unui laborator mobil amplasat în zonă.

”Din fericire, vântul nu a suflat, am fost ieri acolo, iar faptul că vântul nu a suflat nu a dus fumul în nicio parte, doar în sus. (…) Dar, pentru orice siguranță, cei de la Mediu, în momentul de față, au acel laborator mobil care măsoară la Moacșa poluarea. Deci, am avut mare noroc. Dacă sufla vântul și la ce fum a ieșit, aveam o problemă. Așa, să sperăm că nu”, a precizat acesta.

Ambrus Jozsef le-a mulțumit tuturor celor implicați în intervenția pentru stingerea incendiului și și-a exprimat speranța că situația va fi depășită cât mai rapid.

Pompierii militari au continuat, luni, intervenția pentru lichidarea focarelor rămase în urma incendiului, iar la fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere, dintre care trei din cadrul ISU Covasna și două din cadrul ISU Brașov, două autospeciale pentru muncă operativă și un echipaj SMURD.

”Intervenția pompierilor militari pentru stingerea incendiului izbucnit la hala de sortare a deșeurilor din localitatea Leț a continuat pe tot parcursul nopții. În acest moment, se acționează pentru lichidarea focarelor existente, incendiul neextinzându-se la alte obiective”, a transmis ISU Covasna.

Potrivit ISU, incendiul a izbucnit duminică după-amiază și s-a manifestat generalizat la nivelul halei de sortare, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și la deșeuri depozitate în exterior, pe circa 400 de metri pătrați. AGERPRES/(A, AS – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Gabriela Badea) 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *